Fost primar săltat de mascați pentru că a plecat din primărie cu un laptop.

Fostul primar al unei comune din județul Vrancea a fost ridicat cu mascații, fiind acuzat de furtul unui laptop. Este vorba despre Iulian Dumitru (foto Facebook), care a condus primăria comunei Slobozia Bradului până la alegerile locale din acest an.

Mai mulți polițiști și lucrători ai trupelor speciale, au descins la locuința fostului edil, de la prima oră, pentru percheziție.

„În această dimineață, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Slobozia Bradului, la locuința unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt”, se arată într-un comunicat de presă al poliției din Gugești.

Fostul primar acuzat de furtul unui laptop

Ulterior, la finalul percheziției, fostul primar a fost ridicat de polițiști și dus la audieri. Așa s-a aflat că acesta este acuzat de furtul unui laptop în valoare de 5.000 de lei. Computerul ar fi fost luat din primărie când Iulian Dumitru și-a încheiat mandatul.

„În urma activităților a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un laptop. Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost condus la sediul poliției pentru audieri”, se mai arată în comunicatul poliției.

O răzbunare a actualului primar

Operațiunea poliției a fost filmată de familia fostului primar Iulian Dumitru și transmisă pe rețelele de socializare. Pe înregistrare se pot observa doi agenți de poliție care scriu la o masă, în vreme ce fostul primar se îmbracă. Acesta este supravegheat de aproape de mai mulți lucrători ai trupelor speciale.

De asemenea, din discuțiile purtate de fostul primar și soția sa, rezultă că cel responsabil pentru acțiunea poliției ar fi actualul primar. Acesta, Merlin Ivancea a fost ales primar în locul lui Iulian Dumitru la finalul lunii septembrie a anului trecut.

„Pentru un laptop face fratele Merlin treaba asta, e și pocăit”, se aude vocea soției fostului edil din Slobozia Bradului.