Forța a devenit o necesitate pentru păstrarea democrației și păcii - Karins

Forța a devenit o necesitate pentru păstrarea democrației și păcii - Karins

Aliații occidentali nu ar trebui să se teamă să fie puternici - în situația geopolitică de astăzi, forța a devenit o necesitate pentru păstrarea democrației și a păcii

Este declarația premierului leton Krisjanis Karins (Noua Unitate) făcută în timpul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și cu șefii de guvern din  mai multe țări aliate din NATO, la Haga, marți, potrivit Leta.

Potrivit lui Sandris Sabajevs, secretarul de presă al premierului, în cadrul întrevederii, Karins a exprimat încă o dată nevoia de a se consolida capacitățile de apărare și descurajare ale flancului estic al NATO, ținând cont de schimbările fundamentale din mediul de securitate, în legătură cu războiul Rusiei în Ucraina.

„Pentru ca noi să apărăm cu adevărat fiecare centimetru din teritoriul NATO, este necesar să întărim flancul estic al alianței de la Marea Baltică până la Marea Neagră, oferindu-i forțe și capacități suplimentare: trupe, arme și echipament militar”, a spus Karins, adăugând că este necesară creșterea prezenței NATO în statele baltice, până la nivelul de brigadă în fiecare țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victoria Ucrainei și eșecul Rusiei, singura modalitate de a restabili pacea în Europa

La întâlnirea cu Stoltenberg au participat prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, și prim-ministrul Portugaliei, António Costa. Potrivit lui Karins, o victorie a Ucrainei și un eșec al Rusiei în acest război este singura modalitate de a restabili pacea și securitatea în Europa, a spus Sabajevs.

Liderii acestor state membre NATO au convenit asupra unei declarații comune de susținere a noului Concept strategic al NATO, la Summit-ul NATO de la Madrid, din 29 și 30 iunie, subliniind necesitatea ca membrii NATO din Europa să-și asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea europeană.

În declarație se solicită, de asemenea, o finanțare sporită a apărării pentru a consolida capacitățile NATO în situația actuală de securitate. Liderii acestor țări aliate și-au exprimat, de asemenea, un sprijin clar pentru aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, a spus Sabajevs. (Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR)