Formula 1, transmisă în continuare și în România. Surpriză pe piața media, cine transmite Marele Circ
- Cristian Raducanu
- 23 februarie 2024, 21:14
Campionatul de Formula 1 se va transmite și în România. Antena 1 și Antena Stars vor transmite cursele și calificările pentru următorii trei ani. Separat de această competiție, în această vară vom mai urmări Campionatul European de Fotbal și Jocurile Olimpice de la Paris.
Campionatul de Formula 1 sezonul 2024 va fi transmis și în România. Anunțul vine la scurt timp după ce, zilele trecute au apărut zvonuri cum că nicio televiziune a părut interesată să cumpere drepturile de difuzare.
Campionatul de Formula 1 va fi transmis și în România
Campionatul de Formula 1 debutează pe 29 februarie și va fi transmis de televiziunile din trustul Intact, Antena 1 și Antena Stars. Posturile au drepturile de exclusivitate pe România pentru următorii trei ani. Antena Stars va transmite calificările, iar Antena 1 va trimite cursele propriu-zise.
Sezonul anterior de Formula 1 a fost transmis de Prima Sport, Orange Sport și DigiSport. Anunțul de astăzi vine în contextul în care în urmă cu trei zile, Digi Sport a anunțat prin intermediul paginii de Facebook „Grila de start oficial”, că „difuzarea noului sezon este incertă”.
Antena 1 și Antena Stars vor transmite calificările și cursele din F1
Calendarul evenimentelor sportive din 2024 este plin. În acest an se desfășoară Campionatul European de Fotbal, difuzat de Pro Tv, turneu la care participă și tricolorii după o absență de opt ani. Calendarul este completat cu Jocurile Olimpice de la Paris.
Olimpiada din vară, una dintre cele mai așteptate competiții sportive, va fi transmisă de televiziunea națională. Pe de altă parte, TVR nu va transmite în acest an concursul Eurovision.
Fanii au și alte alternative pentru a urmări campionatul de Formula 1
Pasionații de sporturile cu mulți cai putere pot urmări campionatul de Formula 1 pe F1 TV, unde pot cumpără un abonament de 63,74 euro/an care le va permite să-i vadă în direct pe Hamilton, Verstapen sau Alonso. Prețul crește până la 75 de euro din al doilea an.
Marele Premiu al Bahrainului deschide Campionatul, sâmbătă 2 martie, de la ora 17:00. Competiția se va desfășura de-a lungul a 24 de curse, 72 de sesiuni de atrenamente live și 24 de calificări contracronometru.