Ford Focus ST Wagon, cel mai puternic break compact

Ford Focus ST Wagon, cel mai puternic break compact

Break-ul a fost maşină de familie cu mult înaintea apariţiei SUV-urilor şi monovolumelor.

Cărăuşul destoinic nu şi-a permis de prea multe ori să cocheteze cu noţiunea de sportiv sexy. Lansarea noului Ford Focus ST Wagon este una dintre aceste rare ocazii.

Wagon-ul, pe care l-am testat zilele trecute în avanpremieră, este versiunea utilitară a hatch-ului omonim şi, tototdată, cel mai puternic break compact.

Nici VW Golf Variant, nici Opel Astra Sports Tourer, nici Megane Sport Tourer nu pot pune la dispoziţia şoferului 250 de cai-putere.

Pe de altă parte, niciun tată care alege oricare alt break de segment C nu va risca să-şi bage-n sperieţi familia cu un sprint de 6,5 secunde până la "sută".

Pentru că am condus şi hatch-ul (concurent cu Golf GTI şi Megane RS), putem concluziona că break-ul ST nu este cu aproape nimic mai prejos. Ba chiar va costa ceva mai mult. "De vină" e portbagajului mai încăpător (490 de litri).

Vom afla preţul chiar în vara aceasta, când ST-ul va ajunge şi în România. 250 de cai-putere are noul Ford Focus ST Wagon

Ne puteți urmări și pe Google News