Fondatorul WikiLeaks face dezvăluiri despre IMPLICAREA Rusiei în alegerile din SUA. Obama crede că ”Trump nu este un președinte legitim”

Fondatorul WikiLeaks face dezvăluiri despre IMPLICAREA Rusiei în alegerile din SUA. Obama crede că  ”Trump nu este un președinte legitim”

Fondatorul website-ului WikiLeaks, Julian Assange, a oferit un interviu pentru FoxNews în care spune că administrația președintelui SUA, Barack Obama, încearcă să promoveze ideea că ”Trump nu este un președinte legitim”. Interviul integral încă nu a fost publicat.

The Hill citează câteva declarații ale lui Assange în care acesta subliniează: ”Acuzarea de implicare a Rusiei în înfrângerea candidatului democraților arată dorința lor de a devaloriza victoria lui Trump. Ei încearcă să spună că Trump nu este președintele legitim”. 

Acesta a mai declarat că Rusia nu are legătură cu publicarea de către Wikileaks a documentelor furate de hakeri de pe serverede democraților din SUA, în vara anului 2016: ”Sursa noastră nu este stat”.

Amintim că  agenţiile americane de informaţii au dezvăluit că Rusia a intervenit în favoarea lui Donald Trump în timpul campaniei electorale la prezidenţiale din Statele Unite și că atacurile cibernetice au fost efectuate de hackeri susţinuţi de Administraţia de la Moscova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficiali de rang înalt din Statele Unite au declarat că hackerii ruși au spart serverele Partidului Republican, precum şi pe cele ale Partidului Democrat, dar nu au făcut publice informaţiile colectate din reţeaua informatică a republicanilor. Conform agenţiilor de informaţii americane, spionii ruşi au transmis către WikiLeaks doar documentele democraţilor, se mai arată într-un raport al CIA, potrivit realitatea.md.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut serviciilor de informaţii să verifice atacurile cibernetice şi ingerinţele străine în scrutinul prezidenţial din noiembrie şi să prezinte raportul înainte de sfârşitul mandatului său, pe 20 ianuarie.