Fondul Monetar Internaţional îşi va începe astăzi misiunea la Bucureşti, pentru cea de-a şaptea evaluare din cadrul acordului stand-by în care ar trebui să primim şi cea de-a opta tranşă de un miliard de euro, dar şi pentru a discuta un nou acord, de data aceasta unul de tip preventiv.

Pentru România acest viitor acord nu va aduce decât un capital de încredere pentru investitori, mai ales că, în 2012, vor avea loc alegeri parlamentare. "Ar fi ideal să avem acest nou acord pe doi ani, pentru că, dacă ne uităm la derapajele ţării, acestea s-au produs numai în ani electorali şi preelectorali", a declarat economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, pentru EVZ.

Potrivit lui, ar fi păcat să nu încheiem un astfel de acord de tip preventiv, având în vedere că România s-a chinuit să impună recentele măsuri dure de consolidare fiscală.

Alegerile parlamentare şi pre zidenţiale au dat peste cap planurile pentru o revenire economică, cel mai bun exemplu fiind chiar ultimele alegeri când guvernul nou instalat nu a luat "măsurile nepopulare" de teama unor repercusiuni în sondaje la alegerile prezidenţiale.

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, spunea recent că noul acord presupune un program concentrat în special pe reformele structurale, continuarea consolidării fiscale şi îmbunătăţirea guvernanţei în anumite domenii de activitate.

Suma nici măcar nu contează

Potrivit lui Lucian Anghel, faptul că vrem să încheiem un astfel de acord de tip preventiv dă dovadă că am devenit mai cumpătaţi şi ceva mai prudenţi. Acelaşi lucru l-a menţionat şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, în ultimele sale apariţii televizate.

Şeful băncii centrale afirma că România nu mai trebuie privită ca un copil neastâmpărat care nu ascultă de nimeni. Lucian Anghel spune că, dacă încheiem acordul, nici măcar nu mai contează suma, ci încrederea în ochii investitorilor.

"Suma are o relevanţă secundară. Vom avea o infuzie de încredere care se clădeşte în ani. Acum suntem bine văzuţi pentru că am reuşit să finalizăm un acord cu FMI, ceea ce este mare lucru comparându-ne cu alte ţări din zonă", a mai afirmat Anghel.

CALENDAR

Mai avem de luat nişte bani din împrumut
Împrumutul total de sprijin pentru România, convenit pe 4 mai 2009 cu creditorii internaţionali, se ridică la aproape 20 de miliarde de euro. România a primit până acum de la FMI 12,44 miliarde de euro, din cadrul unui împrumut total de circa 13 miliarde de euro.

La aceştia se mai adaugă 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum şi 300 de milioane de euro, dintr-un împrumut total de un miliard de euro de la Banca Mondială, alte 300 de milioane urmând a fi eliberaţi în scurt timp, după aprobarea dată de boardul BM, în 20 ianuarie.