Flynova, primul tour-operator răpus de criză

Flynova, primul tour-operator răpus de criză

Criza trimite în vacanță prelungită primul mare tour-operator din turism.

Flynova, divizia locală a grupului Novatours, cel mai mare tour-operator din Țările Baltice, și-a suspendat pe termen nelimitat activitatea din România din cauza situației economice actuale. Reprezentanții companiei spun că astăzi are loc ultimul zbor, o cursă care aduce în țară un grup de turiști din Egipt. Clienții își pot primi banii înapoi   Cei peste 100 de clienţi care au apucat să-și rezerve deja vacanţele în Turcia şi Grecia pentru sezonul de vară pot să-și recupereze banii integral sau să opteze pentru alternativele oferite de Flynova, de a călători prin intermediul altor tour-operatori din piaţă. Rezervările hotelurilor şi toate celelalte beneficii - early booking (reducerile pentru achiziționarea pachetelor din vreme) sau bonusurile pentru clienţii fideli - vor rămâne valabile. „Am demarat activitatea pe piaţa din România înainte de apariţia crizei economice şi ne-am desfăşurat activitatea în condiţii dificile.   O mare parte a agenţiilor de turism aveau deja relaţii stabile cu alţi tour-operatori, iar misiunea Flynova de a oferi acestora avantaje sporite nu a fost uşoară. Cu toate acestea, am reuşit să stabilim contracte cu mai mult de 350 de agenţii. Din păcate, perspectivele pieţei nu corespund obiectivelor noastre, iar acest lucru ne-a forţat să decidem suspendarea activităţii”, a declarat Raimondas Useckas, director executiv Flynova.

Flynova şi-a început activitatea în România în martie 2008, oferind vacanţe în Turcia, Grecia, Tunisia şi Egipt. Pe parcursul anului 2008, mai mult de 5.000 de turişti au beneficiat de serviciile companiei, care a atins o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro. În 2009, operatorul viza o cifră de afaceri de 6 milioane de euro. Seria de falimente va începe în toamnă, la scadența plăților

Specialiștii din turism apreciază că plecarea Flynova anunță o perioadă dificilă pentru piața de turism din România. „Faptul că un tour-operator de anvergură din estul Europei a renunțat momentan la activitate este un semn evident al crizei generale cu care se confruntă piața românească și care afectează și piața de turism”, e de părere Ciprian Enea, consultant la besttourism.ro. Seria de falimente de pe piața românească urmează să înceapă cu adevărat în toamnă.

„Până atunci, sezonul va oferi o gură de oxigen agențiilor, dar nu toate vor reuși să supraviețuiască. În octombrie, când vine scadența plăților, vom vedea cine mai rezistă și cine nu”, susține Dragoș Răducan, secretarul general al Federației Patronatelor din Turismul Românesc. Pentru a se feri de pierderi majore, printre primele măsuri ale agențiilor va fi reducerea numărului de curse charter. „Dacă vor mai exista situații similare, ar fi mai bine ca operatorii să renunțe la unele curse înainte de începerea efectivă a sezonului sau să găsească finanțare din alte surse, pentru a-și onora comenzile”, consideră Ciprian Enea.

Potrivit datelor prezentate până a cum, numărul zborurilor în regim charter va fi anul acesta cu până la 30% mai mic față de 2008. Efectul crizei se va oglindi în afacerile agenţiilor până la finele acestei luni, după ce se vor termina ofertele speciale pentru achiziţionarea pachetelor în regim early-booking.

Ne puteți urmări și pe Google News