"Fluieratul" lui Şerban are ecou peste Ocean

Arhiva
7 ianuarie 2011, 17:26

Debutul în lungmetrajul lui Florin Şerban întruneşte cronici pozitive în "New York Post", "New York Times", NPR şi IndieWIRE.

"Eu când vreau să fluier, fluier" a avut premiera americană acum două zile, iar reacţiile presei - majoritar pozitive - nu s-au lăsat aşteptate. "New York Post" s-a ambiţionat chiar la predicţii; cronica lui V.A. Musetto se încheie cu afirmaţia că întrevede vremuri bune şi pentru actorii George Piştereanu şi Ada Condeescu, şi pentru regizorul Florin Şerban.

Criticul de la "New York Post" apreciază sinceritatea interpretărilor celor doi, cu atât mai impresionantă cu cât cei doi nu au terminat încă studiile de actorie şi se află la debut în cariera cinematografică, dar şi faptul că, în ciuda bugetului mic, cineastul român a exploatat fiecare leu la maximum.

V.A. Musetto nu uită să menţioneze faptul că Şerban a studiat la Universitatea Columbia şi că printre regizorii care l-au influenţat se numără Robert Bresson, Pedro Almodovar, Bruno Dumont şi Ken Loach. V.A. Musetto etichetează "Eu când vreau să fluier, fluier" drept o dramă oblică al cărei decor îl constituie o închisoare.

Rețeaua Coldea, noi înregistrări secrete! Realitatea Plus a făcut publice dovezile lui Cătălin Hideg

Recalcularea pensiilor. Românii care se pot pensiona anticipat, fără penalizări

Ne puteți urmări și pe Google News

Verdictul radiofonic

Postul de radio şi portalul de ştiri NPR acordă şi el atenţie debutului în lungmetraj al lui Florin Şerban, publicând o cronică semnată de Mark Jenkins. Specialistul în ale peliculei subliniază că scenariul filmului porneşte de la adaptarea unei piese, dar opinează că "Eu când vreau să fluier, fluier" nu are absolut nimic teatral.

Dintre atuurile lungmetrajului, Jenkins enumeră "stilul bazat pe documentar al multor filme româneşti recente", "locaţiile reale şi actorii neprofesionişti, ca Piştereanu şi câţiva infractori din puşcării ca aceea în care a fost filmat lungmetrajul".

Criticul accentuează faptul că directorul de imagine la "Eu când vreau să fluier, fluier" este Marius Panduru, un veteran al noului val românesc, care utilizează filmările cu camera pe umăr pentru a-i conferi lungmetrajului o atmosferă de documentar, dar şi pentru a transmite spectatorului forţa şi fermitatea lui Silviu.

Lucruri care trebuie să se întâmple

Jenkins nu uită să scoată în evidenţă două elemente pe care filmul lui Florin Şerban le are în comun cu noul val românesc: durata scurtă de timp în care se petrec evenimentele şi spaţiul limitat.

"Din primele sale momente, «Eu când vreau să fluier, fluier» este un film în care ceva pur şi simplu trebuie să se întâmple. Că această erupţie climatică nu va fi una pozitivă nu face decât ca evenimentele să fie mai pregnante", conchide Jenkins.

INDY WIRE

Superstaruri şi debutanţi

Site-ul de profil IndieWIRE e ceva mai sever cu "Eu când vreau să fluier, fluier", criticul Eric Kohn acordându-i nota B.

Site-ul defineşte lungmetrajul premiat la Berlinală drept o contribuţie minoră la noul val românesc, menţionându-i pe Cristi Puiu şi Cristian Mungiu şi etichetându-i drept "autorii superstar ai ţării".

Despre debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban criticul de la IndieWIRE are destule de spus: prezintă multe aspecte puternice ale observaţiei de ordin social tipice filmelor din această regiune, îl compară cu "4, 3, 2", dar subliniază că îi lipseşte profunzimea longevivă a acestuia, consideră că are destulă "muniţie dramatică pentru a compensa faptul că pune cap la cap detaliile existenţei lui Silviu timp de jumătate de oră".

Kohn îi reproşează filmului "Eu când vreau să fluier, fluier" că îşi pierde avântul prea curând, dar opinează că Florin Şerban îndreaptă lucrurile transformându-şi protagonistul pentru scurt timp într-un erou al unei rebeliuni a adolescenţilor. Nu uită să laude prestaţia actoricească a lui George Piştereanu.

NEW YORK TIMES

Cu realism către melodramă

"«Eu când vreau să fluier, fluier», propunerea României pentru Oscar, este un studiu al privării de libertate", dă verdictul criticul A.O. Scott la începutul cronicii sale din "New York Times". Compară premisele debutului în lungmetraj al lui Florin Şerban cu cele din "Marfa şi banii" de Cristi Puiu, "4, 3, 2" de Cristian Mungiu şi "Boogie" de Radu Muntean - "urmăreşte un tânăr protagonist ale cărui alegeri sunt drastic limitate şi nu foarte promiţătoare".

"În mare parte a timpului, regizorul Florin Şerban rămâne la lookul şi textura realismului european contemporan, permiţându-i poveştii lui Silviu să se dezvolte încet şi organic din detaliile existenţei sale", opinează Scott, care punctează şi influenţa fraţilor Luc şi Jean-Pierre Dardenne asupra cineastului român. Criticul american are însă şi câteva obiecţii referitor la introducerea unor elemente de suspans şi melodramă.

"Mecanismul narativ începe să se vadă şi, la finalul filmului, eşti mai conştient de ideile cineastului decât de existenţa personajului", concluzionează A.O. Scott.