Flota Rusiei a efectuat joi exerciții în cadrul cărora a utilizat sistemul de rachete „Utios”, amplasat în munții Crimeii, a anunțat serviciul de presă al Flotei.
Flota Rusiei a efectuat un exercițiu în Marea Neagră
Sistemul de rachete Utios este situat în munții Crimeii la o altitudine de 500-600 de metri deasupra nivelului mării, în structuri subterane protejate. Complexul Utios foloseşte racheta de croazieră Progress-35 modernizată.
„În prezent, acest dispozitiv, care asigură distrugerea ţintelor maritime la o distanţă de până la 300 km, este capabil să funcţioneze împreună cu sistemul de rachete mobil de coastă 'Bastion' şi sistemul de rachete de coastă 'Bal', aflate în dotarea brigăzii de rachete din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră”, indică serviciul de presă al Flotei.
Flota Rusiei, acţiuni ciudate la Marea Neagră. Au folosit un sistem de rachete camuflat în munţii Crimeii
Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu anunţase de joi desfăşurarea în cursul acestui an a încă unui regiment aeropurtat în Crimeea, şi spune:
„În cadrul consolidării capacităţilor de luptă ale forţelor armate, intenţionăm ca spre sfârşitul anului Brigada 56 de asalt aeropurtată să fie reorganizată într-un regiment de sine stătător aeropurtat cu baza permanentă în Feodosia. La ora actuală, forţele aeropurtate ruse au atins un nou nivel calitativ al răspunsului operativ la eventualele ameninţări la adresa securităţii Federaţiei Ruse”, a afirmat generalul de armată Serghei Şoigu.
Anunţul Moscovei privind instalarea unui nou regiment aeropurtat în Crimeea survine în contextul în care „preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a aprobat la 24 martie Strategia pentru dezocuparea Crimeii, care include măsuri diplomatice, militare, economice, informaţionale, umanitare şi cu alt caracter”, conform agenţiei de presă oficiale ucrainene Ukrinform.
Rusia creează un cap de pod militar-strategic pentru extinderea zonei conflictului armat din Peninsula Crimeea
„Rusia îşi consolidează prezenţa militară în mod susţinut în Crimeea ocupată temporar şi creează un cap de pod militar-strategic pentru extinderea zonei conflictului armat din Peninsula Crimeea în regiunea mediteraneană, Orientul Mijlociu şi Africa”, se menţionează în preambulul Strategiei pentru dezocupare şi reintegrare a teritoriului ocupat temporar al Republicii Autonome Crimeea şi al oraşului Sevastopol, publicat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev.
Peninsula Crimeea este transformată de Rusia într-o bază militară, devenind o sursă de pericol şi ameninţare pentru stabilitatea Europei şi a întregii lumi.
Mai mult, Kievul îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu posibilitatea ca Moscova să desfăşoare arme tactice în peninsula ocupată, precum şi mijloace de transportare a acestora, ceea ce ar constitui o încălcare a actualului regim de neproliferare a armelor de distrugere în masă, conform Ukrinform, relatează Agerpres.