Vin vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a maestrului Florin Piersic s-a îmbunătățit semnificativ, iar medicii au decis să-l mute din secția de ATI într-un salon septic.
Florin Piersic a fost mutat de la secția de terapie intensivă
Doctorii sunt mulțumiți de evoluția stării de sănătate a artistului. Acotrul în vârstă de 88 de ani se poate deplasa pe distanțe mici, cu ajutorul unui cadru. „Vă comunicăm faptul că, astăzi, domnul Florin Piersic a fost mutat din secţia ATI într-un salon din Compartimentul Septic al spitalului nostru.
Evoluţia pacientului este bună, a început mobilizarea cu cadrul de mers pe distanţe scurte”, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Spitalul Foişor, semnat de managerul interimar, as. univ. dr. Şerban Dragosloveanu.
Maestrul se poate deplasa pe distanțe mici
Ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, Florin Piersic a fost supus mai multor intervenții chirurgicale, după ce o infecție la genunchi s-a transmis în tot corpul. A trecut fix o săptămână de când actorul a fost mutat de la Institutul Matei Balș din Capitală la Spitalul Foișor, unde medicii i-au scos proteza de la genunchi, principala cauză a infecției.
Anterior, actorul octogenar a fost transferat de la Spitalul Militar din Cluj, la Institutul Inimii din Cluj, ulterior a fost mutat la Institutul Matei Balș din Capitală, pentru ca în urmă cu o săptămână să ajungă la Spitalul Foișor din București.
Florin Piersic a mai trecut printr-o cumpănă
„În urma investigaţiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientulu s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectionişti şi medic cardiolog şi s-a decis efectuarea intervenţiei chirurgicale în regim de urgenţă.
A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă şi implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secţia ATI, în stare stabilă”, se arăta într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Foişor.
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a fost extrem de gravă, inițial medicii au fost rezervați în privința șanselor de supraviețuire, mai ales că infecția s-a răspândit și la inimă.