Florin Cîțu, acuzații grave pentru ministrul de Finanțe, Adrian Câciu. Cum le dă statul profituri mari băncilor

Florin Cîțu, acuzații grave pentru ministrul de Finanțe, Adrian Câciu. Cum le dă statul profituri mari băncilorSursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Fostul premier Florin Cîțu l-a atacat pe ministrul finanțelor, Adrian Câciu (PSD), spunând că se întreabă dacă nu cumva există o înțelegere între statul român și sistemul bancar pentru a-i da profituri.

Astfel, Florin Cîțu s-a întrebat dacă împrumuturile cu dobânzi enorme pe care le contractează statul român reprezintă de fapt un aranjament cu sistemul bancar prin care acesta să primească bani în mod nejustificat.

El a sugerat că poate e cazul ca o instituție a statului să demareze o anchetă în acest sens.

„Inflație mare, dobânzi mari, dezechilibre economice, atac pe capitalul privat, sunt lucruri despre care am avertizat întotdeauna că se vor întâmpla cu PSD la guvernare. Pentru că am vorbit de dobânzi mai devreme, eu nu înțeleg, și aici cineva ar trebui să investigheze, o instituție a statului: cum poți să te duci să iei împrumuturi la dobânzi astronomice, când ai bani gratis?” a spus Florin Cîțu.

Totodată, Cîțu s-a întrebat retoric cum se poate crește deficitul bugetar știind că trebuie să iei împrumuturi la dobânzi astronomice, adăugând că este „un deal între ministrul finanțelor și bancă”.

„Mă întreb dacă nu cumva există un deal cu sistemul bancar să le dai profituri, că asta le dai acum, le dai dobânzi de 9% când ai bani gratis?”, a spus fostul premier în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV.

Crtici în lanț la adresa lui Adrian Câciu

Florin Cîțu l-a criticat adesea pe ministrul finanțelor, Adrian Câciu. Prin urmare, în luna mai, fostul premier spunea că ministrul „nici nu știe ce documente are. Asta explică de ce avem dobânzi şi inflaţie mare”.

„Am văzut câteva declaraţii şi asta explică de ce astăzi ne împrumutăm la astfel de dobânzi şi avem inflaţie mare. Ministrul de Finanţe nu ştie nici ce documente are pe acolo. În primul rând, în 2020 - 2021, împrumuturile pe care le-am luat atunci, niciunul dintre ele nu este scadent în 2022. Trebuie să fie foarte clar, nimic din ce se împrumută anul acesta Ministerul Finanţelor nu are legătură cu ce obligaţiuni au fost emise în 2020-2021”, a spus atunci Florin Cîțu.

Ne puteți urmări și pe Google News