Portretul lui Alexandru Davila, scuturat de straturile inutile de fard, îi aparține criticului literar Paul Cernat: „Pe 12 februarie 1862 s-a născut la Golești Alexandru Davila (m. 19 octombrie 1929, București, după o lungă paralizie generată de o tentativă de asasinat din 1915, cînd un servitor, Jean Dumitru, îi înfige, din motive rămase neclare – crimă pasională?, un pumnal pînă în creier, în somn)”.

După acest început agățător, urmează detalii de excepție: „Fiu al generalului de origine franco-italiană Carol Davila, fondator al medicinei românești moderne, și al unei nepoate a lui Dinicu Golescu (Ana Racoviță), elevă la un gimnaziu al lui V.A. Urechia, s-a reorientat de timpuriu dinspre o carieră diplomatică spre administrație (a lucrat și în poliție, ocupîndu-se inclusiv de intermedierea aventurilor cu prostituate ale prințului Carol Caraiman), apoi spre teatru și literatura dramatic”.

„A avut și o viață sentimentală furtunoasă; prima soție, Hortense Kreminger (de care se desparte după cîteva luni), fiind cea care i-a prilejuit ultima pasiune lui Alexandru Odobescu, făcîndu-l să se și sinucidă prin supradoză de morfină. Era însă cunoscut ca homosexual”, adaugă Cernat.

Director la Teatrul Național

De remarcat că Alexandru Davila a jucat un rol de prim plan în evoluția teatrului românesc: „După o serie de episoade dramatice lejere (farse de salon: Le Cotillon ș.a., comedii ușoare, improvizații folclorice), drama istorică Vlaicu-Vodă (1902) îl face nu doar celebru, ci și semnificativ în istoria teatrului autohton.

Important reformator în domeniu, director al Teatrului Național între 1905-1908 și 1912-1914, are o carieră spectaculoasă, dar tensionată: manifestația violent reprimată a studenților naționaliști conduși de N. Iorga (13 martie 1906) îl obligă să retragă de pe afiș piesele în limba franceză – fără succes însă.

Inaugurează, în 1909, o companie dramatică proprie, cu cei mai buni actori ai momentului, onorată de I.L. Caragiale prin pieseta «Începem!». Parte a articolelor sale programatice, avizate în materie de teorie și practică teatrală, vor fi editate postum, ca și corespondența lui”.

A trăit 15 ani într-un fotoliu cu rotile

Ultimii ani de viață au fost, de fapt, un coșmar pentru Alexandru Davila. „Lider al Societății Scriitorilor, fondator al unui cerc bibliofil, își supraviețuiește aproape 15 ani, într-un fotoliu cu rotile, după oribilul incident, care-l făcuse pe Arghezi să-i scrie, prematur, necrologul”, menționează Paul Cernat. În continuare: „Capodopera sa Vlaicu Vodă era proiectată ca primă parte dintr-o trilogie istorică, Mirciada, rămasă nescrisă (tragedia în versuri Sutașul Troian, redactată fragmentar, e un fel de coada a acesteia).

E un piesă politic-diplomatică de calibru, construită în stil neoclasic, cu personaje memorabile (Vlaicu, Doamna Clara, Rumîn Grue ș.a.) și o morală subtilă – un reper al dramaturgiei noastre istorice; prin anii ,80, era încă în manualele școlare. Tot în versuri a fost scrisă și mult mai modesta, triumfalista Balada strămoșilor.

Davila Jr. a lăsat și o memorialistică de bună calitate – portrete exotice și amintiri din teatru în cel mai bun stil evocator al secolului 19 (Din torsul zilelor). O memorialistică dictată însă, ca și versurile și articolele de după «accidental» din 1915: omul devenise incapabil fizic să scrie”.