Fitoussi: "Prefer «4, 3, 2» unui film de Lynch"

Alexandra Olivotto
3 februarie 2011, 23:40

Regizorul a vorbit despre cum a strâns bani pentru filmul cu Isabelle Huppert şi despre cum lungmetrajul său a reprezentat o recreaţie pentru actriţă.

"Copacabana", lungmetrajul de Marc Fitoussi în care Isabelle Huppert joacă pentru prima dată alături de fiica ei, Lolita Chammah, a putut fi văzut anul trecut la Cannes, în Semaine de la Critique, şi, în 2011, participă la Festivalul de Film de la Göteborg.

Pelicula se concentrează asupra relaţiei dintre Esmeralda (Chammah) şi mama ei, Babou (Huppert). Celei dintâi îi e atât de ruşine de iresponsabilitatea şi boemia mamei ei, că n-o invită la nuntă. Însă Babou este hotărâtă să se schimbe, obţinând astfel stima şi afecţiunea Esmeraldei. Regizorul şi scenaristul Marc Fitoussi a explicat pentru EVZ de ce îi sunt dragi personajele infantile.

EVZ: Prima dv., alegere pentru "Copacabana" a fost Lolita Chammah, fiica lui Isabelle Huppert, care a fost inclusă în distribuţie mai târziu. De ce? Marc Fitoussi: Da, aşa s-a întâmplat. Cu Lolita colaborasem la primul meu lungmetraj, "La vie d’artiste", şi mai voiam să lucrăm împreună. Am scris scenariul la "Copacabana" gândindu-mă că rolul Esmeraldei era al ei. Nu ea mi-a inspirat acest scenariu, dar, de cum am terminat de scris povestea, mi-am zis că ea ar fi perfectă pentru personajul Esmeralda.

Risc de amendă mare de 1 Mai. Ce spune legea despre picnic și grătar

Legea junglei în statul paralel

Ne puteți urmări și pe Google News

Apoi m-am gândit la cine ar putea-o interpreta pe mama Esmeraldei şi mi-am pus întrebarea "De ce să nu încerc cu adevărata mamă a Lolitei?". Era riscant, în sensul că nu ştiam dacă Lolita vrea să joace alături de mama ei, era o chestiune care trebuia reglată de ele două, dacă erau pregătite să lucreze cot la cot. Apoi nu eram sigur că Isabelle va accepta acest rol, cum să îi zic, "surâzător"... E atât de diferit de personajele pe care le-a jucat în ultima vreme.

De altfel, de asta "Copacabana" a fost complicat de realizat din punct de vedere al finanţării, pentru că oamenii ziceau: "A, Huppert o joacă pe Babou?! O, asta n-o să funcţioneze niciodată, nu e făcută pentru un astfel de rol!". Francezilor le place enorm să pună etichete, iar pe Isabelle o catalogaseră drept cea mai dramatică actriţă cu putinţă! Uitau că a făcut şi comedii, de pildă aceea realizată de Bertrand Blier. În ultimii ani, Isabelle a făcut roluri din ce în ce mai sumbre, iar oamenii o ţin în primul rând minte pentru cel din "Pianista".

Dar lui Isabelle Huppert i-a surâs rolul din "Copacabana"... Da, a acceptat repede să îl joace şi cred că pe marele ecran se vede că i-a plăcut ce avea de interpretat, că se distrează jucând-o şi inventând-o pe Babou. Pentru ea cred că a fost o veritabilă recreaţie.

Mai ales că apoi a jucat rolul unei mame cu totul şi cu totul diferite în lungmetrajul regizat de Eva Ionesco, fiica fotografei românce Irina Ionesco... Da, lungmetrajul e gata, realizatorii speră să participe la Festivalul de la Cannes. Acolo Isabelle joacă rolul unei mame care îşi manipulează fiica, fotografiind-o... O tratează drept o reflexie a ei.

Pe când în "Copacabana", fiica este adultul conservator, iar mama, persoana care trebuie "disciplinată"... Da, mi-a plăcut acest contrast, faptul că rolurile sunt inversate. Etapa cea mai dificilă din realizarea lungmetrajului "Copacabana" a fost finanţarea? Nu, n-am de ce să mă plâng apropo de finanţare. Dar ca s-o obţinem a trebuit să apelăm la sume furnizate de trei regiuni. În Franţa, ca să faci film, ai nevoie de canale TV, de bani de la CNC, adică de la stat, dar şi de la varii regiuni, care îţi finanţează lungmetrajul atât timp cât îl filmezi acolo. Noi am beneficiat de fonduri de la trei regiuni diferite, care nu se învecinau, dimpotrivă, aşa că filmările "s-au întins" geo grafic. La Ostende nu am filmat decât două săptămâni, am trişat. În film, ţi se pare că ne aflăm în Ostende, dar de fapt eram în trei oraşe diferite. Asta a fost oarecum penibil la acest film, nevoia de a trişa constant. Apartamentul în care locuieşte Babou se găseşte, de fapt, într-un oraş francez de la malul mării numit Le Touquet.

După filmările de la Ostende, a fost nevoie să facem o altă faţadă a unei clădiri pe care am plasat-o în faţa ferestrei apartamentului. Trebuia să îi aduc aminte lui Isabelle - asta timp de opt săptămâni - spunându-i: "Acum revenim la momentul în care ieşeai de pe hol şi la acela de dinainte să intri în apartament şi să se întâmple ce vom filma peste două săptămâni". Sunt foarte mulţumit că schimbările acestea "geografice" nu se văd în film.

De ce mizaţi mereu pe personaje adulte care se cred încă adolescente? Poate că aşa sunt şi eu... Nu cred că fac filme extrem de personale. Dar observ această recurenţă în filmele mele, parcă nu reuşesc să spun o poveste în absenţa acestor personaje puţin infantile şi imature... Nu cred că pot explica.

În plus, am şi o preferinţă pentru personajele feminine adulte care se cred încă adolescente poate şi pentru că permit o scriitură mai fantezistă, mai suplă.

Optaţi mereu pentru lungmetrajele în cheie realistă. De ce? Le fac din cauza plăcerii pe care o resimt ca spectator al acestor filme. Dacă merg la cinema, prefer «4, 3, 2» unui film de David Lynch. Optez pentru un tip de cinema care se învârte în jurul actorilor şi actriţelor care au de interpretat situaţii adevărate. Sunt adesea copleşit de cât de precisă şi justificată este interpretarea unor actori.

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/ZBN6PV4ol6g" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

"Francezilor le place să pună etichete, iar pe Huppert o catalogaseră drept cea mai dramatică actriţă." MARC FITOUSSI, cineast

PREZENŢĂ

România, ţară invitată la Göteborg

Anul acesta, Festivalul de Film de la Göteborg omagiază noul val românesc, prezentând - alături de filme clasice şi scurtmetraje, secundate de diverse seminarii - şase lungmetraje, dintre care jumătate nu au avut încă premiera la noi. Acestea din urmă sunt "Aurora", de Cristi Puiu (selectat la Cannes în 2010), "Periferic", de Bogdan George Apetri (premiat la Locarno 2010 pentru interpretarea Anei Ularu) şi "Principii de viaţă", de Constantin Popescu (selectat la San Sebastian).

Toate aceste filme deţin interpretări excelente ale rolurilor principale: Cristi Puiu trece şi în faţa camerei în "Aurora", Ularu revine în sfârşit cu un rol principal în "Periferic", iar în ceea ce priveşte "Principii de viaţă", criticii au apreciat faptul că Vlad Ivanov şi-a adjudecat cea mai consistentă partitură din lungmetraj.

Peliculele româneşti care au putut fi văzute la noi în 2010 şi pot fi urmărite la Göteborg sunt "Morgen", de Marian Crişan, "Kapitalism - reţeta noastră secretă", de Alexandru Solomon, şi "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean.

Deplasarea a fost realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român.