Firmele renunță la cheltuieli și la angajați. Criza economică le-a pus capac. Și numărul clienților a scăzut

Firmele renunță la cheltuieli și la angajați. Criza economică le-a pus capac. Și numărul clienților a scăzutCriza economica / Sursa foto: Thunderstock17 | Dreamstime.com

Cei mai mari directori de companii au ales să își reducă cheltuielile și angajații din cauza inflației ridicate. Alte firme au renunțat la proiecte pentru că nu știu ce va aduce criza economică.

Directorii de companii mari, de la marca de maşini electrice Tesla, producătorul de medicamente Novartis şi până la retailerul Bed Bath and Beyond, și-au redus cheltuielile, dar și numărul angajaților. Criza economică din lume i-a speriat pe patroni.

Creşterea producţiei încetineşte la nivel mondial, deoarece restricţiile legate de Covid-19 din China şi războiul din Ucraina distrug lanţurile de aprovizionare şi menţin inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Și riscul crescut de recesiune în SUA este un real pericol.

Mai multe companii au analizat mai multe măsuri pentru a putea face față situației. Directorii au luat în considerare și reduceri.

„Preocuparea generală pe care o au corporaţiile în acest moment este cât de mult va încetini economia şi dacă putem evita o recesiune”, a spus Art Hogan, strateg şef de piaţă la National Securities din New York.

„Pieţele au fost ţinute ostatice de temerile legate de o recesiune indusă de Fed, care ia măsuri de combatere a inflaţiei.

Sursă: Vitaly Sosnovskiy | Dreamstime.com

Aceste preocupări au fost în centrul atenţiei pentru cea mai mare parte a anului.

Companiile din lume sunt la pământ

Retailerul american de bunuri de uz casnic Bed, Bath and Beyond a declarat miercuri că vânzările din primul trimestru au scăzut cu 25%. În acest trimestru a existat o schimbare acută a încrederii clienţilor şi, de atunci, presiunile au escaladat semnificativ. Acest lucru include inflaţia abruptă şi fluctuaţiile tiparelor de cumpărare”, a declarat Sue Gove, directorul general interimar al companiei, într-un comunicat.

Producătorul sud-coreean de baterii LG Energy Solution, un furnizor important al producătorilor de automobile din SUA, inclusiv al Tesla, reevaluează o investiţie de 1,3 miliarde de dolari într-o fabrică din Arizona. Și Tesla a precizat că este speriată de viitoarea criză econimica.

Musk a declarat că Tesla trebuie să reducă personalul cu aproximativ 10%.

Producătorul elveţian de medicamente Novartis a declarat marţi că un program de restructurare anunţat anterior ar putea duce la tăierea a 8.000 de locuri de muncă sau aproximativ 7,4% din forţa de muncă globală.

„Majoritatea companiilor trebuie să suporte ele însele multe dintre aceste creşteri de preţ, iar asta înseamnă reduceri în altă parte”, a declarat Stuart Cole, macroeconomist şef la Equiti Capital.

„Evenimentele de fuziuni şi achiziţii tind să se desfăşoare pe pieţe stabile sau în creştere, aşa că o volatilitate precum cea pe care am experimentat-o ​​până acum anul acesta poate afecta negativ aceste activităţi”, a declarat analistul Morningstar Julie Utterback, potrivit Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News