Munca de la distanță a devenit ceva obișnuit pentru cea mai mare parte din companiile de pe întreg mapamondul, în contextul pandemiei de coronavirus.
Un studiu realizat de compania de consultanță PwC, la care au participat peste 300 de organizații la nivel global, arată că adoptarea lucrului la distanţă reprezintă o normalitate pentru 80% dintre companii.
Potrivit sursei citate, munca remote, implementată în numeroase domenii de activitate, în contextul pandemiei de COVID-19, ca urmare a restricţiilor sanitare, de distanţare socială şi de circulaţie, a devenit o certitudine care a fost îmbrăţişată de angajaţi şi de angajatori.
Se pare că acest trend va continua și în următorii doi sau trei ani, după cum arată Wizrom Software, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi integratori de software de business din România. În contextul actual, în care noul coronavirus se manifestă cu destul de multă agresivitate, dezvoltatorul IT atrage atenţia, că activitatea companiilor poate fi asigurată fără sincope și întreruperi doar prin digitalizarea operaţiunilor.
„Vechiul normal nu mai există şi nu va mai exista în următorii doi-trei ani. Cu cât companiile şi managerii înţeleg mai bine acest aspect, cu atât mai repede vom reuşi să ne asumăm şi să ne obişnuim cu noua normalitate. Pandemia a schimbat numeroase lucruri, la nivel mondial, începând cu modalitatea de lucru, obiceiurile de consum, nivelul de trai, a stimulat creativitatea în numeroase domenii şi a generat transformări rapide în industrii în care operaţiunile nu se puteau opri”, a afirmat Anca Cîrstoiu, Division Manager Small & Medium Business în cadrul Wizrom Software.
Potrivit spuselor acesteia, reprezentanții firmelor trebuie să conștientizeze toate aceste aspect și să accepte că aceasta va fi noua realitate în următorii ani. Foarte multe companii au fost forţate, în ultimele luni ale anului, să se adapteze şi să adopte digitalizarea operaţiunilor, pentru a-şi putea continua activitatea.
Firmele se adaptează noilor realități
Potrivit PwC, peste 50% dintre companiile participante la sondajul global au creat şi implementat, în tot acest timp, o politică de work from home. Din restul - de 47% - mai mult de jumătate anticipează că au în plan să introducă această politică de lucru până la sfârşitul acestui an sau au de gând să o îmbunătăţească.
Conform Wizrom Software, dat fiind noul context sanitar şi dorinţa de a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor, companiile vor acorda multă atenţie acelor soft-uri care vor asigura productivitatea şi eficientizarea muncii. De asemenea, vor încerca să minimizeze efectele colaborării şi lucrului de la distanţă, în condiţiile în care angajaţii au început deja să resimtă despărţirea fizică de echipă şi colaboratori.
În ultimele luni, multinaţionalele, dar şi tot mai multe firme mici şi mijlocii au implementat soft-uri de tip ERP, care le-au permis să simplifice procesele de business şi să asigure o mai bună administrare a resurselor financiare, oferind totodată departamentelor interne posibilitatea unor colaborări mai eficiente şi productive.
În acelaşi timp, numeroase firme au ales să investească în soluţii IT pentru administrarea activităţilor de resurse umane - salarizare, înregistrarea pontajului şi altor operaţiuni de HR, acoperind astfel aspectele care ţin de relaţia angajator-angajator şi evitând eventuale sancţiuni în această perioadă dictată de telemuncă.
Profeție teribilă a astrologului care a prezis pandemia! A spus când vom scăpa de COVID
O sărbătoare tocmai a fost interzisă! Tradiția românească de 2000 de ani