Cine este noul MINISTRU al EDUCAȚIEI. Firea face declarații INCENDIARE după ȘEDINȚA PSD. Breaking News în POLITICĂ
- Mihaela Dan
- 13 noiembrie 2018, 12:51
Marți, în urma ședinței PSD ce a avut loc la Palatul Parlamentului, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei a declarat că Ecaterina andronescu a fost votată în unanimitate pentru a ocupa funcția de ministru al Educației. De asemenea, primarul a mai susținut că unele dintre motivele care au stat la baza demisiei lui victor Negrescu au fost reprezentate de faptul că acestuia i s-au luat din atribuții, fapt ce a provocat nemulțumirea fostului ministru.
„Sunt de accord cu propunerea doameni Andronescu la Educcație. Este propunere organizației până la urmă. Am susținut-o și mă bucură că propunerea s-a materilzat. Eu nu pot să îmi schimb părerea despre o persoană în urma unui Talk Show. Am votat propunerea ca dânsa să devină ministrul Educației. Trebuie un profesionist. Domnul Negrescu a declarat că I s-au luat atribuții care I se cuvenea și legal și ca și cutumă, aceasta a fost reacția. Vreau să spun că ar fi contat, am votat abținere la ce-a de-a doua propunere, pentru aprecierea domnului Negrescu. Pentru Andronescu a fost unanimitate” .