Filmul regizorul Cristian Mungiu, selectat la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta. „R.M.N”, un film despre reîntoarcerea în locul natal

Sursa: Dreamstime.com

Filmul regizorului Cristian Mungiu, intitulat „R.M.N”, a fost selectat în competiția pentru câștigarea trofeului Palme d’Or, unde 18 filme s-au calificat în total. Pe lângă „RMN”, și filmul regizorului românul Alexandru Belc a fost selecționat la categoria „Un Certain Regard”.

Filmul lui Cristian Mungiu a fost selectat la Festivalul de la Cannes. „R.M.N” îl are protagonist pe Matthias, un român emigrat în Germania, care decide să se întoarcă în localitatea natală.

Cristian Mungiu, selectat la Cannes cu filmul „R.M.N.”

Cristian Mungiu deține, deja, un premiu Palme d’Or, pe care l-a obținut în 2007, cu pelicula „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.

Mai mult, în 2012, acesta a primit premiul pentru Cel mai bun scenariu, cu filmul „După dealuri”, iar în 2016 a primit premiul pentru Cea mai bună regie, cu „Bacalaureat”.

Un alt film românesc a fost selectat la Cannes

Regizorul român Alexandru Belc și filmul lui au fost selectați la secțiunea „Un Certain Regard”, competiție subsidiară Palme d’Or, care premiază cele mai îndrăznețe și originale creații ale tinerilor regizori. „Metronom”, filmul lui Belc, descrie povestea de dragoste a doi elevi de liceu, iar numele peliculei a plecat de la emisiunea celebră în perioada comunismului, difuzată de „Europa Liberă”, un post de radio interzis în România la acea vreme.

Ieri, pe Coasta de Azur, a avut loc deschiderea celei de-a 75-a ediții a Festivalului Internațional de film de la Cannes, început cu discursul lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Zelenski, discurs la Cannes

Volodimir Zelenski și-a adaptat discursul și a vorbit despre unul dintre cele mai cunoscute filme ale lui Charlie Chaplin, Dictatorul. Pelicula din 1940 a fost realizată înainte ca SUA să între în Al Doilea Război Mondial și este o satiră la adresa nazismului.

„Avem nevoie de un nou Chaplin care să arate că cinematograful de astăzi nu este prost. Ura va dispărea în cele din urmă și dictatorii vor muri. Suntem în război pentru libertate. Sunt sigur că dictatorul va pierde. Vom câștiga acest război. Glorie Ucrainei!”, a spus Zelenski în intervenția sa.

Președintele ucrainean a făcut referire și la filmul lui Francis Ford Copola, Apocalypse Now, comparând dictatorii și războaiele cu ceea ce se întâmplă în acest moment. Zelenski nu aa uitat să folosească și o replică din filmul lui Copola.

„Ador mirosul de napalm dimineața”, a spus președintele Ucrainei, amintind că țara sa a început să fie bombardată într-o dimineață.