Filmul „Maria, Regina României” interzis de Ungaria. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Filmul „Maria, Regina României” interzis de Ungaria. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dar altceva doream să vă comunic. Am fost informat de către grupul de monitorizare în grațiile căruia sunt, că Ungaria a intervenit pe lângă HBO ca să interzică difuzarea filmului românesc ”Maria, Regina României”. Iată: https://rmx.news/article/article/hbo-backs-down-from-premiering-romanian-film-provocative-to-hungarians?fbclid=IwAR2lMLnVlkIcmqYNoRF-dnq517ni0rveBVuhTJeLKPunt-Ic03pjf-QSwZE. Linkul duce la REMIX, un portal cu informații, în special al grupului de la Vișegrad.

Nu am reușit să citesc sursa primară, ziarul maghiar Magyar Nemzet este numai în limba asiatică, de neînțeles pentru mine. Totuși, în programul HBO este programat în continuare ”Maria, Regina României” poate cel mai bun film făcut în țară în ultimile trei decade. Dar, scandalul este gata! Vă invit să protestați pe lângă HBO dacă scoate filmul românesc de la difuzare. Până la urmă scandalul ce o să urmeze o să folosescă filmului, tineretul ”pune botul” și se uită la lucrurile scandaloase. Poate, așa învață și puțină istorie, scenariul, de excepție, a fost o muncă fantastică de trei ani de zile cu surse de la Paris și din Omaha. Ideea a fost a celebrei regizoare germane Brigitte Drotloff, ucenică a lui Sergiu Nicolaescu, iar final script a fost opera Mariei-Denise Theodoru, care a făcut o muncă de șlefuitor de diamante, de script doctor, rescriind scene întregi și verificând și rasverificânt dialogurile, evenimentele, faptele. Și, ținând legătura cu Casa Regală a României ea fiind o apropiată a regretatului Rege, decorată de către el. Așa a fost în istorie, cum este prezentat în film. Niciodată un film artistic nu s-a apropiat mai mult de adevăr decât acest film românesc, făcut prin voința neclintită, patriotismul și nu în ultimul rând, banii lui Gabi Antal și Radu Apostolescu.

M-am bucurat că am fost în umbra scenariului acestui film mare, care va avea peste ani și ani, aceiași celebritate pentru România ca, păstrând proporțiile, ”Gone With the Wind”, filmul meu preferat. Să ne reaminitm că și filmul american a fost retras de HBO, ceea ce a stârnit un scandal imens și vizionarile filmului, pe diferite platforme, inclusiv HBO, care a revenit la decizia controversată, au fost uluitoare. Scandalul stârnește curiozitatea, s-a constatat și la maimuțe!

Nu știu dacă maimuțele au certitudinea zilei de mâine, poate nu, poate unele, da, dar eu am speranță mereu, cât timp mâine este o altă zi!

 

Ne puteți urmări și pe Google News