Filmul "Lumea văzută de Ion B.", premiat cu Emmy
- Vladimir Tism ăneanu
- 23 noiembrie 2010, 14:12
Documentarul "Lumea văzută de Ion B.", regizat de Alexander Nanau, a câştigat aseară, la New York, premiul Emmy Internaţional la prestigioasa categorie "Arts Programming" la cea de-a 38-a ediţie a galei organizate de "International Academy of Television Arts & Sciences", anunţă Associated Press.
"Lumea vazută de Ion B." este primul documentar realizat de HBO în Europa Centrală ce a fost nominalizat la Premiile Emmy International. Regizorul filmului, Alexander Nanau şi producătorii Carmen Harabagiu şi Aurelian Nica au fost prezenţi la gala de la New York. Filmul, inspirat din viaţa reală, prezintă povestea lui Ion Bârlădeanu, un bărbat de 64 de ani, născut în satul vasluian Zapodeni. Plecat de acasă pe când avea 20 de ani, Ion a încercat, în perioada comunistă, tot felul de meserii. A început ca pescar în Deltă şi a continuat ca docher în Portul Constanţa. Ajuns în Capitală a fost, pe rând, gropar, tăietor de lemne, guardian public sau muncitor necalificat la Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului. După Revoluţia din 1989, Ion Bârlădeanu a dus o viaţă la limita subzistenţei. În timp însă, bărbatul a ajuns, de la om al străzii, care căuta şi sorta gunoaiele la un bloc de pe Calea Mpşilor, la statutul de artist plastic faimos. Miracolul s-a întâmplat după ce un tânăr proprietar al unei galerii de artă i-a descoperit cele peste 1.000 de colaje pe care bărbatul le realizase în aproximativ 30 de ani. Povestea visului românesc Astfel, din 2008, Ion Bârlădeanu a ajuns să fie reprezentat de Galeria H'Art, iar operele sale au luat drumul expoziţiilor internaţionale, fiind expus în mari galerii din Londra, Copenhaga, Basel sau Paris.
Filmul "Lumea văzută de Ion B"documentarul realizat de HBO, în regia lui Alexander Nanau, păstrează firul realităţii. Pelicula este povestea visului oricărui om care trăieşte pe stradă: că într-o într-o zi va scăpa de sărăcie, mizerie şi umilinţă şi va deveni faimos.
Pentru realizarea documentarului-colaj, regizorul Alexander Nanau a vorbit cu vecini ai artistului, prieteni sau oameni din Zăpodeni. Filmările au avut loc în 2008 şi 2009, într-un bloc din centrul Bucureştiului, la Galeria H'Art, dar şi la o expoziţie din Basel.
Într-un interviu în exclusivitate acordat Evenimentului zilei, Ion Bârlădeanu a povestit ce a însemnat pentru el faima. Celebritatea nu i-a umplut conturile, ci a alimentat neînţelegerile dintre cei care l-au descoperit. Acum lucrează cu ziua şi spune că ar râde şi curcile de el dacă s-ar întoarce la ghenă. Experţii cred în arta de sub scară "Categoric că merita să ia Emmy-ul. Pentru că «Lumea văzută de Ion B.» este impecabil făcut, are exact doza necesară de umor, dar şi de cruzime. Şi mai ales a reuşit să utilizeze un personaj de cinema legându-l cu alte figuri care par şi ele de cinema, deşi sunt simpli civili. Plus muzica obsedantă, fără a fi invazivă, ceea ce e tot mai rar", a declarat pentru EVZ criticul de film Irina Margareta Nistor.
"M-a interesat recuperarea asta a artei de sub scară. Meritul acestui film e unicitatea întâmplării. Alexander Nanau, autorul filmului a trecut pe lângă ea şi a observat-o, spre deosebire de alţii care ar fi trecut liniştiţi", crede Tudor Caranfil.
"Este un film cu adevărat documentar. Acesta presupune familiarizarea excepţională a realizatorului cu eroul ales şi cu mediul lui şi câştigarea încrederii aşa încât reacţiile personajului să fie sincere şi spontane. Sub grila acestor condiţii ale genului, e un documentar adevărat, nu un simplu reportaj. Dincolo de asta e un documentar foarte bun, iar povestea din spatele filmului, în special în prima fază, de versiune Modernă a Cenuşăresei a marcat probabil decizia celor care i-au dat premiul", a opinat Dana Duma. (Alexandra Olivotto)
Câştigătorii premiilor Emmy de anul acesta sunt:
Categoria Arts Programing
- "Lumea văzută de Ion B" - HBO România şi Alexander Nanau Productions (România)
Cel mai bun actor
- Bob Hoskins ("The Street") - ITV Studios, Marea Britanie
Cea mai bună actriţă
- Helena Bonham Carter ("Enid"), Carnival Film & Television (Marea Britanie)
Categoria Copii şi Tineret
- "Shaun the Sheep" - Aardman Animations / WDR & WDR mediagroup GmbH / BBC (Marea Britanie)
Comedie
- "Traffic Light" - Kuperman Productions / Keshet Broadcasting (Israel)
Documentar
- "Mom and the Red Bean Cake" - Munhwa Broadcasting Corporation (Coreea de Sud)
Serial dramatic
- "The Street" - ITV Studios (Marea Britanie)
Non-Scripted Entertainment
- "CQC" - Eyeworks Cuatro Cabezas SA (Argentina)
Telenovela
- "My Love" - Plural Entertainment (Portugalia)
Telefilm/Mini-serial
- "Small Island" - Ruby Television în colaborare cu AL Films (Marea Britanie)
<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/kh4Qzhbxtmw?fs=1&hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/kh4Qzhbxtmw?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>