Un film românesc a atras cineaștii din China, iar biletele s-au epuizat în doar câteva minute. Chinezii s-au îngrămădit pentru a îi vedea pe actorii români și pentru a asculta coloana sonoră a peliculei, care se bucură de un real succes și în ziua de azi.
Vlad Rădescu s-a făcut remarcat în filmul „Ciprian Porumbescu”, a cărui premieră a avut loc în 1973 în România. El a fost tradus şi apoi dublat în China şi proiectat în 1978. Această peliculă a provocat o întreagă isterie în China, iar biletele s-au epuizat foarte rapid.
„Balada” lui Ciprian Porumbescu și alte melodii ce alcătuiesc ilustraţia muzicală a filmului i-au impresionat pe mulți chinezi. Aceștia au admirat și talentul actorului Vlad Rădescu. Pelicula este urmărită și în ziua de azi de cineaștii din China.
În mai 2019, după 41 de ani de la premiera filmului în China, actorul Vlad Rădescu a ajuns la Beijing la invitația Institutului Cultural Român de la Beijing și a avut în 10 mai o conversație inedită cu publicul chinez, potrivit ICR Beijing.
„Lumea artistică este o copie, la proporţiile ei, a lumii celei mari. Noi sau, mai ales, spectatorii noştri o îmbogăţesc cu nişte virtuţi morale pe care nu le posedă. Ce este trist este faptul că preocupările noastre majore sunt legate tocmai de moralitatea individulu. Decantările morale ar fi cu atât mai îndreptăţite şi mai vizibile în rândul breslei noastre. Dar orgoliile omeneşti şi mizeriile vieţii „bat arta“. Ele ne aduc prea des cu picioarele pe pământ, chiar dacă atâţia colegi de-ai mei invocă dumnezeirea în mod public…”, spunea Vlad Rădescu la momentul respectiv.
Actorul român care a cucerit China
Vlad Rădescu, actorul admirat de chinezi, s-a născut pe 18 noiembrie 1952 la București. A urmat liceul „Dimitrie Cantemir” și clasa a XII-a la liceul „Ion Luca Caragiale” din București, pe care l-a absolvit în 1971 cu media 10 la bacalaureat. El a intrat la teatru din prima încercare și a absolvit I.A.T.C. (actuala Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”) secția Actorie în 1975 la București, clasa prof. Sanda Manu și Geta Angheluță.
Vlad Rădescu a avut mai multe roluri importante în spectacolele de teatru: Montserrat („Montserrat”), Rudy („Patima Roşie”), Florindo („Mincinosul”), Horatio („Hamlet”), Alonso („Furtuna”), Ajutorul de şerif („Omul care aduce ploaia”), Alioşa Karamazov („Fraţii Karamazov”), Ferdinand („Intrigă şi Iubire”), Horace & Frederik („Invitaţie la castel”), Henrich („Regele gol”), Doctorul, Soţul, Savantul, Marchizul („Farse ambulante”), Lt. Lucas („Soldatul Svejk”), Judecătorul („Evul mediu întâmplător”), Oedip („Regina Iocasta”), Locotenentul („Milionarul sărac”).
Acesta a avut roluri spectaculoase și în filme: „Ciprian Porumbescu” (1972, regia Gheorghe Vitanidis), „Cantemir”(1975, regia Gheorghe Vitanidis), „Pe aici nu se trece!” (1975, regia Doru Năstase), „Războiul de independenţă” (1977, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu şi Gheorghe Vitanidis - serial TV), „Burebista”(1980, regia Gheorghe Vitanidis), „Munţi în flăcări” (1980, regia Mircea Moldovan), „Somnul insulei” (1993, regia Mircea Veroiu), „Omul zilei” (1997, regia Dan Piţa), „Vlad nemuritorul” (2002, regia Adrian Popovici), „Călătoria lui Gruber” (2009, regia Radu Gabrea), „Iubire ca în filme” (2006), „Îngeraşii” (2008), potrivit newsweek.ro.