Filantropie sau culmea ipocriziei? Bogații lumii cer să li se majoreze impozitele!

Filantropie sau culmea ipocriziei? Bogații lumii cer să li se majoreze impozitele!

Am trăit să o vedem și pe asta. Un grup format din 80 de miliardari  a dat publicității o scrisoare deschisă în care cere guvernelor din întreaga lume să-i impoziteze pe cei super-bogați mult mai mult, astfel încât efectele crizei provocate de pandemie să poată fi depășite mai ușor.

Scrisoarea, semnată de oameni foarte bogați, precum cineasta Abigail Disney și scenaristul Richard Curtis , afirmă că „umanitatea este mai importantă decât banii”. „Astăzi, noi, milionarii subsemnați, cerem guvernelor noastre să majoreze impozitele pentru oameni ca noi. Imediat, în mod substanțial și permanent", se arată în scrisoarea semnată de grupul intitulat „Milionarii pentru umanitate”.

„Impactul acestei crize va dura zeci de ani. Ar putea împinge jumătate de miliard de oameni în sărăcie. Sute de milioane de oameni își vor pierde locul de muncă pe măsură ce întreprinderile se vor închide, unele în permanență. Deja, există aproape un miliard de copii fără școală, mulți au rțmas fără resursele de care au nevoie pentru a-și continua studiile. Și, desigur, absența paturilor de spital, măștilor de protecție și ventilatoarelor este o amintire dureroasă, zilnică, a investițiilor inadecvate realizate în sistemele de sănătate publică din întreaga lume ".

Milionarii respectivi susțin, pe drept cuvânt,  că problemele socio-economice cauzate de pandemie „nu pot fi rezolvate cu acte de caritate, oricât de generoase”. „Liderii guvernamentali trebuie să-și asume responsabilitatea de a strânge fondurile de care au nevoie și de a le cheltui corect. Ne putem asigura că ne finanțăm în mod adecvat sistemele de sănătate, școlile și securitatea printr-o creștere permanentă a impozitelor asupra celor mai bogați oameni de pe planetă, oameni ca noi”. Concluzia scrisorii este cât se poate declară:”Impozitați-ne! Este alegerea corectă. Este singura alegere”.

De ce bogaţii lumii au devenit şi mai bogaţi? Noile afaceri cu fier vechi şi cosmetice le-a umplut conturile. Cine sunt „săracii”

Exploziv. La cine se împarte bogăția lumii. Mecanismul a fost devoalat

Fără îndoială, unii dintre semnatarii scrisorii sunt bine intenționați. În ceea ce-i privește pe ceilalți, Tyler Durden de la site-ul zerohedge.com bănuiește că e vorba de un calcul foarte pragmatic. „ Prăbușirea socio-economică de astăzi a declanșat alarma în rândul elitelelor, întrucât există o componentă de tulburări sociale care nu a fost întâlnită în urmă cu un deceniu în timpul Marii Crize Financiare. Recent, protestatarii au mărșăluit prin cartierele exclusiviste din Beverly Hills, purtând pancarte pe care scria „mănâncă-i pe cei bogați”.

Cu alte cuvinte, prin această scrisoare, miliardarii lansează un mesaj spre neo-comuniștii din Black Lives Matter și Antifa că nu ei sunt dușmanul și că le împărtășesc ideile privind justiția socială. Durden afirmă, însă, că impozitarea celor foarte bogați „este, în cele din urmă, un instrument înșelător pentru a păcăli masele ignorante”.

Ascultați-i argumentele, s-ar putea să vă surprindă: „Întreaga schemă „impozit pe cei bogați” este plăcută din punct de vedere estetic și o schemă care să atenueze furia săracilor muncitori împotriva celor bogați. (...)  Cu toți banii lor, bogații plătesc impozite foarte mici. Lua’i ]n considerare faptul că cei săraci, cei care muncesc, primesc salarii și înregistrează venituri. Bogații nu sunt plătiți în acest fel, așadar, atunci când vine vorba de impozitarea celor bogați pe bază de venit, totul este doar o înșelăciune. (...)  

Ne puteți urmări și pe Google News