Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor Ion Dichiseanu, a dezvăluit că încă mai comunică cu părintele său. Relatările pot să pară de domeniul SF-ului, însă fiica artistului susține că mesajele primite din partea lui Ion Dichiseanu s-au adeverit.
Fiica actorului Ion Dichiseanu a dezvăluit că simte, în continuare, o legătură puternică între ea și tatăl său, chiar dacă acesta s-a stins. Deși poate părea de domeniul SF-ului, Ioana Dichiseanu relatează că există o modalitate prin care ea comunică cu părintele său. Fiica actorului îl visează de multe ori, iar părintele îi transmite diverse mesaje. Unele s-au și adeverit, potrivit Ioanei Dichiseanu.
Mesajele lui Ion Dichiseanu s-au adeverit
Ioana Dichiseanu este foarte afectată de moartea tatălui său. Ea a mărturisit că, deși acesta s-a stins, încă mai simte o legătură puternică între ea și părintele său. Cei doi comunică prin vis, iar o parte dintre mesajele pe care fiica actorului le primește de la acesta se și adeveresc.
"L-am visat. L-am visat de foarte multe ori, aproape în fiecare noapte. Mi-a transmis foarte multe mesaje, inclusiv mi-a spus nişte lucruri care ulterior s-au adeverit şi aşa comunicam cu el şi cât era în spital.
Ştiu că pare puţin ştiiţifico-fantastic, dar chiar aşa este şi nu mint pentru că dimineaţa când sunam la spital să întreb cum se mai simte, dădeam totdeauna telefonul pe difuzor şi erau Adi şi mama lângă mine şi înainte să sun le povesteam ce am visat şi când auzeau ce spun medicii se minunau şi ei.
Avem în continuare o legătură puternică pentru că am foarte multe confirmări şi semne şi simt că este în continuare lângă mine, lângă noi", a declarat Ioana Dichiseanu, la Antena Stars.
Care este averea pe care o moștenește fiica actorului
Fiica lui Ion Dichiseanu a spus că a moștenit de la părintele său o avere care întrece valoarea oricărei avuții materiale.
"Cea mai mare avere pe care mi-a lăsat-o tatăl meu este numele. Are o valoare incomensurabilă şi incontestabilă şi nu se poate compara cu nicio avere materială. Pentru mine, asta este cea mai mare onoare şi cea mai mare binecuvântare, faptul că sunt copilul lui", a declarat Ioana, potrivit sursei citate.
„I-am explicat fetiței mele că într-un fel Dichi nu mai vine pentru că aşa se întâmplă la un moment dat cu noi toţi”, a spus fiica marelui actor.
Actorul Ion Dichiseanu și-a dat ultima suflare în brațele fiicei sale
Marele actor Ion Dichiseanu a murit, pe 20 mai, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul Floreasca. Acolo unde a fost internat mai multe luni, după ce contractase o infecție ce s-a dovedit a fi fatală în cele din urmă.
Artistul a murit în brațele fiicei sale, Ioana, după cum a mărturisit Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu. Actorul s-a simțit tot mai rău începând de miercuri.
„A murit în bratele Ioanei, asa cum și-a dorit să se întâmple, să fie alături. A murit la ora 3, atunci s-a constatat decesul. Nu ne vine să credem, se simțea mai bine până ieri. Chiar făcusem demersuri să îl ducem în Turcia, făcusem analize…
De ieri se simțea mai rău, s-a decompensat și după 4 luni în spital a murit. Am sperat până în ultimul moment, credeam că totuși se va recupera, dar organismul lui nu a mai avut putere sa lupte. Acum, tot greul cade pe Ioana și pe Adi, cu toate formalitățile… Nu pot să spun cât suferim cu toții”, a spus Simona Florescu la acea vreme.