Ce sunt aceste invectivele rostogolite azi de voi, peste oameni? Invective care s-au auzit ultima oară în 1990 din gura lui Ion Iliescu. Zvârlite către sutele de mii de români care își cântau libertatea pentru care erau gata să moară. Atunci, în Piața Universității, zona liberă de neocomunism. Voi nu erați acolo și nu știți ce înseamnă să respiri cu toate riscurile după libertate.

Iată cuvintele voastre de acum aruncate în oameni, ca în urmă cu treizeci de ani de un comunist: “fasciști, huligani, antisemiți, derbedei, teroriști, extremiști, xenofobi, antieuropeni, conspiraționiști”. Și voi nu aveți studii făcute la Moscova și nici vârsta de 60 de ani pe care o avea la acel moment activistul Ion Iliescu. Vă lăudați cu studii în Vest. Degeaba. Gândiți la fel ca cel de atunci.

V-ați citit rapoartele pe care le primiți zilnic ca demnitari de la serviciile secrete? Iar elitiștii civici au avut curiozitatea să coboare din norii ideologici care îi mână prin studiourile tv, în stradă, ca să-i vadă pe viu pe protestatari? Cine sunt ‘’fasciștii, xenofobii și huliganii’’ care protestează pe străzile României? Și câți sunt? Nu să-i estimați după cadrele tv și după recitalurile televiziunilor avide de breaking news. Cam câți sunt revoltații? Mulți sau doar cât să acopere o stradă?

Majoritar, sunt oameni obișnuiți care v-au și votat. Acum i-a scos din case lipsa de bani, de job, de școli pentru copiii lor, de perspective. Și lipsa totală de empatie din partea voastră. Comunicarea oficială complet haotică și contradictorie i-a năucit. Și i-a stârnit  să iasă în stradă. Ca în orice protest se bagă în seamă și personaje blamabile, interlopi, periferie socială, creiere mărunte dar cu gura mare care ies ca să fie filmate de reporterii tv și care instigă teatral la arderea simbolului covid, masca.

Ce i-a mai scos din case? Dorința de a-și lua libertatea înapoi. Ascultați-i! O copilă de 15 ani care ieșise cu tatăl ei, un profesor, la protest a spus cuminte ce-și dorește: “Vreau să trăiesc ca acum un an și jumătate, să merg la liceu, la teatru, să mă întâlnesc cu prietenii”.

Ce înseamnă libertatea pentru ei? Normalitate. Care cântărește acum neimaginat de mult. Și speranța. Și dreptul de a gândi liber. Și eliberarea de presiunea groazei promovată prin știrile permanent morbide impuse mediei pentru alinierea (sau alienarea) mentală și socială a oamenilor în sanctificarea covidului. Nici măcar o fărâmă de speranță nu poate pâlpâi în mesajele acestea?

Ce caută în tot acest context acuzațiile de antisemitism, fascism, xenofobie, extremism, antieuropenism? Rostite cu nerv și aroganță de Dan Barna și alți ciraci progresiști sau redactate pretențios într-un comunicat de presă de președintele țării? Unde a văzut deputatul PNL, anodinul Alexandru Muraru, antisemitism în România? Ce interese cețoase îl fac să lovească societatea cu o problemă creată artificial, peste noapte?

Știți ce-ați reușit cu asta? Să faceți titluri în mass-media globalistă și să creați agende prin cancelariile lumii cu informația că România este o țară xenofobă, antisemită, extremistă. Pâș-pâș, mâine, poimâine românii vor fi făcuți și homofobi. Pentru că aici vor unii să se ajungă.

Și se mai miră autoritățile și apologeții covidului din societatea civilă de atitudinea celor câteva mii de protestatari ieșiți prin toată țara în stradă. Câteva mii! Atât. Dacă vă respectau și aveau încredere în autorități și în sisteme, fie ele medicale sau civice, poate nu s-ar fi revoltat.

Cu un an în urmă se stingea lumina în toată lumea. Sinistrul mutant covid ocupa scena. Ținta, atacul la normalitate. De pe o zi pe alta și românii au intrat în mixerul pandemic. Au fost izolați în case. Unde au stat răniți mental, speriați, cu viața dată peste cap dar ascultători. Blocajului ticălos i s-a găsit și o denumire. Globalistă. Lockdown.

Cu patru-cinci luni înainte de momentul sinistru, românii înregistrau un grad bun de încredere în ei înșiși și în perspective. Klaus Iohannis fusese reales șef al statului cu cel mai mare procent de voturi obținut de un candidat la prezidențialele din România. Excepția “duminica orbului” din 20 mai 1990 nu merită calculată. Noul guvern al PNL abia instalat în noiembrie 2019 relansase speranța oamenilor, după domnia sulfuroasă, autoritară și coruptă a lui Liviu Dragnea. Se prevedeau timpuri bune.

Brutala schimbare a vieții din martie 2020 a fost proba de foc a autorităților. În criză, oamenii caută repere. Klaus Iohannis a preluat comanda. Ca orice șef de stat responsabil. Ieșea aproape zilnic în comunicări publice și anunța ce făceau autoritățile și ce trebuie să facă oamenii.

Excesele au apărut după un timp. Specialiștii în sănătate, pelerini tv, au început să devină treptat, ciocli. Să sperie, nu să aline. Guvernanții au început să dea rateuri. Klaus Iohannis a rămas însă la locul lui. De reper.  De autoritate.

Ce s-a întâmplat în 2021 față de 2020, an mult mai crâncen și mai istovitor? Încrederea în autorități și în sistemul medical s-a redus periculos. A dispărut reperul. În locul președintelui de țară s-a reînșurubat pe scenă Raed Arafat. Vocea oficială pe pandemie. Flancat din spate de o pleiadă de doctori mereu înnegurați. Că Raed Arafat a fost pus sau  a cerut el această poziție, asta e responsabilitatea decidenților politici. Care acum plătesc, grămadă.

Vacarmul coaliției de guvernare zgârie rău răbdarea franjurită a românilor. Premierul PNL vrea să țină economia deschisă și copiii la școală. Demnitarii USR-PLUS vor închiderea țării, pe bucăți. Premierul Cîțu repetă că nu mai este mult și revenim la normalitate. Vlad Voiculescu și progresiștii vor restricții, restricții, restricții. Iar Raed Arafat ceartă oamenii și îi amenință că îi închide din nou în case.

În perioade de criză nu joci cu secunzii secunzilor. Autoritățile noastre nu se uită la statele din jur? Doar premierii sau președinții de stat  sunt vectorii principali de comunicare. Sunt reperul. La noi, unde a dispărut șeful statului? Sau s-a terminat criza pandemică și nu ni se spune și nouă asta?

La o așa lipsă de profesionalism în strategia comunicațională de criză și la o astfel de sfidare la adresa oamenilor considerați turmă mută, bucurați-vă că au ieșit doar câteva mii în stradă. Oamenii nu mai au reper. Nici voi, oficialii politici, autoritate.

Dar românii sunt toleranți. Nu xenofobi, fasciști și extremiști. Încercați din nou.  Fiți responsabili.

Fiat lux. “Să se facă lumină”. Doar suntem în așteptarea Învierii. Dincolo de originea biblică, expresia are și un sens profan: deviza rațiunii luminoase care alungă întunericul ignoranței. Autorități române, puteți?