Sfânta Mare Muceniță Eufimia s-a născut în Calcedon (azi, Kadikoy, din Turcia), în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, și a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305)

Părinții ei, Filofron și Theodorisia, fiind creștini, i-au dat o educație aleasă, iar Eufimia și-a dedicat de mică viața lui Hristos.

În anul 304, în timpul persecuției împotriva creștinilor declanșată de Dioclețian, guvernatorul Priscus a poruncit ca, la o sărbătoare păgână dedicată lui Marte, tot poporul să se adune și să-i aducă jertfe zeului.

Mulți creștini, nedorind să aducă jertfe unor idoli păgâni, s-au ascuns în munți. Printre aceștia, și fecioara Eufimia.

Din cauza unor trădători, ea și alți 49 de creștini au fost descoperiți și supuși unor chinuri groaznice pentru a se lepăda de Hristos.

Eufimia a fost mai întâi trasă pe roată, dar rănile i se vindecau prin minune dumnezeiască. A fost apoi aruncată într-un cuptor încins și după aceea într-o apă plină cu jivine otrăvitoare, dar din toate a ieșit nevătămată, însemnându-se cu semnul sfintei cruci.

În cele din urmă a fost dată la animalele sălbatice să o sfâșie în arenă, în timpul jocurilor de circ.

Cum fiarele nu doreau să o ucidă, fecioara s-a rugat lui Dumnezeu să o învrednicească de moarte mucenicească.

Atunci, o ursoaică a mușcat-o de un picior, iar rana a sângerat atât de abundent încât Eufimia și-a dat sufletul.

În acel moment, s-a produs un mare cutremur de pământ, care i-a făcut pe spectatori și pe soldații care păzeau arena să fugă.

Atunci, părinții Sfintei au profitat și, strecurându-se prin mulțimea în panică, au reușit să ia trupul Eufimiei și să îl îngroape cu cinste în apropiere de Calcedon.

După încetarea persecuțiilor creștine, deasupra mormântului Sfintei Mari Mucenițe Eufimia a fost înălțată o mare catedrală în care s-au desfășurat lucrările Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, în timpul.

Sfânta mai este prăznuită și pe 11 iulie, când este pomenită minunea petrecută la sfintele sale moaște, în timpul Sinodului al IV-lea.

Atunci, principala problemă dezbătută de cei 630 de Sfinți Părinți participanți la conciliu a fost erezia monofizită, care afirma că, după întrupare, Iisus Hristos a avut o singură fire, cea divină, și nu două – divină și umană – așa cum învață dreapta credință

Cum raportul de forțe dintre monofiziți și ortodocși era destul de strâns în cadrul Sinodului, delegații au decis să apeleze la Sfânta Eufimia pentru a afla de partea cui se află dreptatea.

Astfel fiecare dintre tabere a scris pe câte un pergament principiile credinței lor și au pus cele două suluri pe pieptul Sfintei Eufimia, închizând racla la loc.

După câteva zile, când au deschis racla, au descoperit pergamentul monofizit la picioarele Sfintei, în vreme ce pergamentul cu învățătura ortodoxă se afla în mâinile sale.