Ferma Dacilor, gândită ca o crescătorie de păsări. Vulpile au dat peste cap planurile patronului

Ferma Dacilor, gândită ca o crescătorie de păsări. Vulpile au dat peste cap planurile patronului Electrica era la curent cu situația de alimentare de la Ferma Dacilor. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ferma Dacilor a fost gândită, într-o fază inițială, ca o crescătorie pentru păsări bio, însă vulpile i-ar fi dat patronului planurile peste cap. Drept urmare, Cornel Dinicu a decis să renunțe la activitatea de fermier și să se apuce de turism.

Ferma Dacilor ar fi fost gândită, într-o fază inițială, ca o crescătorie de păsări în condiții bio. Este ceea ce le-ar fi spus Cornel Dinicu, patronul real al pensiunii, procurorilor. El a fost arestat în contextul incendiului care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor și care a dus la moartea a opt persoane.

Ferma Dacilor construită fără autorizații

Cornel Dinicu, patronul real de la pensiunea mistuită de flăcări, a declarat în fața procurorilor că i-a fost imposibil să obțină autorizația de construire. A dat vina pe birocrație și pe oamenii din cadrul primăriei și a Consiliului Județean. Pe cale de consecință, a construit fără să aibă documentațiile tehnice cerute de lege. Anterior, clădirea care adăpostea pensiunea Ferma Dacilor a avut destinație de grajd.

Dinicu a dat declarații în dosarul deschis de procurorii prahoveni după ce pensiunea a ars la finalul anului trecut. În incendiu au murit opt persoane cazate, între care și unul dintre copiii patronului.

Totodată, patronul a declarat că a luat „toate măsurile necesare pentru împiedicarea acestui dezastru”. Potrivit spuselor sale, au fost inițiate demersurile de autorizare ISU și pentru obținerea celorlalte documente necesare funcționării la Ferma Dacilor.

Patronul Cornel Dinicu a ajuns în arest

Cornel Dinicu reținut. Captură video

Dinicu voia o crescătorie de păsări

Omul de afaceri, aflat în închisoare, ar fi spus în fața procurorilor că și-a dorit, inițial, să construiască o fermă bio pentru creșterea păsărilor. Aceste planuri i-ar fi fost zădărnicite, însă, de animalele sălbatice din zonă. El a dat vina pe vulpi care i-ar fi mâncat în jur de 1.000 de păsări.

Pe cale de consecință, a renunțat la creșterea păsărilor și a deschis o pensiune agroturistică. Ferma Dacilor.

„De când am deschis ferma, respectiv in anul 2011, am depus documente pentru autorizare electrica, autorizare ISU am solicitat târziu după ce a fost efectuat un control de către lucrătorii de la ISU in anul 2019. În ceea ce privește autorizația electrica, arat ca ne-am racordat la curent încă din momentul în care am săpat pentru ferma respectiv branșarea curentului electric pentru funcționare, branșarea fiind efectuată de către lucrătorii de la Electrica”, ar fi declarat patronul de la Ferma Dacilor.

Cornel Dinicu a mai spus că a avut, inițial, un plan pentru fermă și pentru pompa de apă. Ulterior, însă, nu a mai obținut alte autorizații, deși ar fi cerut creșterea puterii electrice. Așa s-ar fi justificat în fața procurorilor care l-au acuzat că a permis funcționarea pensiunii fără autorizațiile legale.

„Cu siguranță au existat un plan și o autorizație în acest sens pentru fermă, respectiv pompa de apa. Ulterior nu am mai obținut niciun fel de altă autorizație, deși am cerut în repetate rânduri mărirea puterii”, a mai declarat Dinicu, despre Ferma Dacilor.

Vulpile au dat planurile peste cap patronului de la Ferma Dacilor.

Vulpile au dat planurile peste cap patronului de la Ferma Dacilor. Sursa foto: EVZ

Ferma Dacilor nu avea autorizație

Ferma Dacilor, pensiunea unde a avut loc un incendiu devastator din noaptea de Crăciun, nu avea autorizație de racordare la rețeaua electrică. Pensiunea era alimentată printr-un cablu lung de 650 de metri, conectat la o pompă de apă a unei case dotată cu panouri solare. Această improvizație nu era suficientă pentru a susține consumul electric al unui complex de asemenea dimensiuni.

Președintele ANRE, George Niculescu, a spus că pensiunea Ferma Dacilor trebuia să aibă un post de transformare propriu, pentru a acoperi necesarul de consum. Dacă ar fi fost îndeplinite condițiile legale de funcționare, tragedia ar fi fost evitată. Acum, susține șeful ANRE, vinovații trebuie să răspundă legal.

De menționat că reprezentanții pensiunii Ferma Dacilor au depus o cerere de racordare la rețeaua electrică în anul 2022, datr nPensiunea depusese o cerere de racordare la rețea în 2022, dar nu finalizase procedura.