Un fenomen unic în lume are loc într-o localitate din România. Acolo, soarele răsare de două ori. În aceeași dimineață, localnicii și turiștii pot privi două răsărituri. Fenomenul uimitor nu are loc în fiecare perioadă din an, ci doar într-o singură lună.
România este singura țară din lumea unde soarele răsare de două ori. Fenomenul uimitor, unic în lume, are loc vara, într-un sat din Munții Trascău. Acolo, localnicii și turiștii pot privi două răsărituri de soare în aceeași dimineață. Pentru vânătorii de senzațional, localitatea din inima Ardealului este locul unde soarele răsare de două ori. Deși bizar, și parcă din povești, fenomenul este real și poate fi văzut în satul din județul Alba.
Fenomenul uimitor se întâmplă în satul Rimetea, din județul Alba. Localnicii și turiștii pot vedea cele două răsărituri în luna iulie a fiecărui an. Sătucul unde are loc evenimentul se află Munții Trascău, Piatra Secuiului.
Locul din România unde soarele răsare de două ori
Nu este vorba despre un fenomen supranatural, ci despre magia creată de natură. Muntele are numeroase creste, iar două dintre acestea au înălțimi mai mari decât restul. Ele se înalță într-atât de mult încât soarele răsare după prima și se ascunde în spatele celei de-a doua. Abia când soarele depășește Piatra Secuiului se poate spune că a răsărit la Rimetea. De aceea, timp de o lună de zile, locuitorii și turiștii din satul de munte pot vedea răsăritul de câte două ori, în fiecare dimineață.
Trebuie menționat faptul că fenomenul unic în lume poate fi observat doar în condiții meteo favorabile.
Localitatea Rimetea se află la 24 de kilometri de Aiud și la 7 kilometri de Buru, la poalele vârfului Piatra Secuiului și este cunoscut pentru istoria sa zbuciumată și arhitectura unică. Locul este populat în mare parte de maghiari și puțini sunt cei care știu că, pe vremuri, era un oraș renumit, cu peste 2.000 de locuitori.
Situat într-un peisaj de vis din Munţii Trascău, Rimetea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase sate din România. Acum, mult mai restrâns, Rimetea cucerește cu frumusețea sa. Casele atent îngrijite și relieful îți taie respirația. Ba mai mult, comuna a fost inclusă de Ministerul Culturii pe lista propunerilor pe care le are România pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.