„Femeia ţintă şi cei zece amanţi“

„Femeia ţintă şi cei zece amanţi“

SPECTACOLE. Premiera după piesa lui Matei Vişniec va fi la Sibiu. Mulţi regizori se întorc în 2009 la piese clasice din repertoriul universal.

Două premiere de Shakespeare s-au jucat de curând în Capitală, „Hamlet“ şi „Furtuna“, la Metropolis, respectiv, la Teatrul Mic, unde o putem revedea pe Valeria Seciu. În proiectele pentru 2009, se poate remarca o tendinţă de întoarcere a regizorilor la repertoriul clasic universal.

Dacă regizorul Alexander Hausvater a ales o „Poveste de iarnă“, tot de William Shakespeare, la Teatrul Naţional Timişoara, la Odeon, se pregătesc „Scene din Shakespeare“, în regia lui Alexandru Dabija, care va monta tot aici şi „Povestea soldatului“, de C.F. Ramuz, pe muzica lui Igor Stravinski. În cadrul proiectului regizori de seamă, Alexandru Dabija va pune în scenă, şi la Teatrul Naţional, spectacolul „Un duel“, dramatizare după A.P. Cehov, cu premiera la Sala Atelier, la jumătatea lunii februarie. Centenar Eugène Ionesco

În anul în care aniversăm centenarul naşterii lui Eugène Ionesco, la Sala Studio a Teatrului de Comedie, vor intra în repetiţii, la începutul lunii martie, „Cântăreaţa cheală“ şi „Lecţia“, în regia lui Victor Ioan Frunză. Spectacolele vor avea premiera în luna mai, iar la Nottara, Tompa Gabor va monta „Noul locatar“, care va ieşi pe 20 august. La Craiova se va monta şi piesa „Scaunele“, în viziunea regizorului Kincses Elemer. „Trandafirul tatuat“, la Bulandra   Odeonul are în lucru şi „Epopeea lui Ghilgameş“, regia Dragos Galgoţiu, iar la Naţional se pregăteşte şi spectacolul „Toţi fiii mei“, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru. Spectacolul va intra în repetiţii la Sala Mare, iar premiera va fi în toamnă. La Bulandra sunt programate anul acesta „Din însemnările unui necunoscut“, după Dostoievski, în regia lui Ion Cojar, şi „Trandafirul tatuat“, de Tennessee Williams, montat de Dinu Cernescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Lear“-ul lui Andrei Şerban din toamna lui 2008, cu Mariana Mihuţ în rolul principal, va fi programat la sfârşitul lunii februarie. La Sala Mare a Teatrului de Comedie, se pregăteşte „Casa Zoikăi“, de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, cu premiera în martie 2009, „Leonce şi Lena“, de Georg Büchner, în regia lui Horaţiu Mălăele, cu premiera anunţată în aprilie. Vor intra în repetiţii în toamnă, tot aici, „Femeia care şi-a pierdut jartierele“, de Eugen Labiche, în regia lui Silviu Purcărete, şi „Duhul pădurii“, de A.P. Cehov, montat de Alexandru Darie. „Closer“, la Teatrul Foarte Mic

La Teatrul Mic, se mai pregăteşte „Hotelul celor două lumi“ de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Alice Barb, şi „O casă care nu-i făcută să stea în picioare“, de Tennessee Williams, montată de Florin Fătulescu. La Teatrul Foarte Mic se pregăteşte „Closer“, de Patrick Marber, regia Ilinca Stihi, şi „La ţintă“, de Thomas Bernhard, în regia Marianei Cămărăşan, cu Valeria Seciu în rolul principal.   „Înşir’te mărgărite“, la Craiova

La Craiova, vom putea vedea „Înşir’te mărgărite“, după Victor Eftimiu, regia Alexandru Boureanu, la jumătatea lunii februarie. „Odiseea“, un spectacol după Homer, regia Tim Caroll (Marea Britanie), va avea premiera în iunie.   La Metropolis, se pregătesc „Azilul de noapte“, de Maxim Gorki, regia Mircea Marin, „Final de partidă“, de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, şi „Puricele“, de Georges Feydeau, un spectacol Commedia dell’Arte, în regia lui Horaţiu Mălăele.

La Constanţa, se va monta „Pescăruşul“, de A.P. Cehov, în regia lui Ioan Carmazan (premiera în luna mai), şi „Strangers in the night“, de Markus Gull & Peter Hofbauer, în regia lui Dan Stoica. SIBIU Purcărete va aduce „Metamorfozele“  La Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, şirul premierelor a început din ianuarie. „Visul unei nopţi de vară“ a fost montat în regia Luisei Brandsdörfer, cu actorii secţiei germane, iar vineri seară a avut premiera spectacolului „Auto-Da-Fe“, de Tennessee Williams, în regia lui Theodor Cristian Popescu. „Este un mare regizor, care în perioada de început a festivalului a fost unul dintre cei mai importanţi regizori ai noştri, după care a plecat în Canada. După vreo zece ani a revenit în România şi vom face spectacole după trei texte nejucate la noi“, spune Constantin Chiriac, directorul teatrului sibian. 

Premiera la „Sfârşit de partidă“, de Samuel Beckett, în regia lui Charles Müller, va avea loc pe 28 februarie. Alte patru noutăţi mai sunt anunţate deocamdată pentru acest an, nefiind însă stabilită o dată exactă. Este vorba despre „Femeia ţintă şi cei zece amanţi“, de Matei Vişniec, în regia lui Claire Dancoisne (Franţa); „The Love Factory“, de Darko Lukié, regia Robert Raponja; „Prinţesa Turandot“, de Carlo Gozzi, regia Andriy Zholdak; „Metamorfoze“, după Ovidiu, în regia lui Silviu Purcărete, spectacol ce a fost montat în 2007 la Luxemburg, va fi adus la Sibiu, într-o montare grandioasă. 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc între 28 mai şi 7 iunie. (Veronica D. Niculescu)