Poeta Nina Cassian, 83 de ani, stabilită la New York, ne povesteşte despre marile ei iubiri, printre care Ion Barbu, Marin Preda şi Nicolae Breban. În 1985, Nina Cassian a ajuns în SUA, ca visiting professor (printr-o bursă Soros), iniţial pentru trei luni, dar arestarea lui Gheorghe Ursu - al cărui jurnal menţiona părerile ei anti-Ceauşescu şi transcria câteva poezioare satirice - şi, ulterior, asasinarea lui în închisoare o determină să amâne întoarcerea, iar după un an şi jumătate să ceară azil politic.

Nina Cassian rememorează, la 83 de ani, exclusiv pentru EVZ, iubirile vieţii ei, poveştile ei de dragoste cu mari scriitori. A avut trei soţi, dar a fost iubită de cei mai mari şi talentaţi autori români, printre care poetul Ion Barbu, scriitorii Marin Preda şi Nicolae Breban.

În 1991, poeta a dorit să se întoarcă în România, dar indolenţa şi corupţia autorităţilor, care au refuzat să-i dea o locuinţă, au făcut-o să plece din nou. Primarul Halaicu i s-a adresat chiar cu cuvintele: „A, credeam c-aţi răposat!“. Nina Cassian consideră că a fost de două ori izgonită din România: înainte şi după Revoluţie.

Mâine, în sala Auditorium a Institutului Cultural Român din New York, poeta va avea o întâlnire cu tineri scriitori din România despre poezia contemporană. Nina Cassian este şi o traducă- toare neobosită, din Shakespeare, Bertold Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos sau Paul Celan. La Editura Institutului Cultural Român a publicat trei volume de memorii intitulate „Memoria ca zestre“. EVZ: Ce înseamnă „Memoria ca zestre“? Nina Cassian: Am oroare să mă repet, de aceea consider cele trei cărţi de amintiri, intitulate „Memoria ca zestre“ şi apărute la Institutul Cultural Român, între 2003 şi 2005, şi un fel de epitaf al propriei mele vieţi, acolo am spus tot ceea ce voiam să spun şi să amintesc, cu o sinceritate brutală.

Aţi folosit experienţele proprii în literatură? Bineînţeles! Deja banalizata afirmaţie a lui Flaubert cum că „Madame Bovary, c’est moi“ este cât se poate de adevărată.

Cum v-au marcat existenţa cei trei soţi? Primul a fost scriitorul Vladimir Colin. Ne-am luat din dragoste, aveam 18 ani, el 21, ne uneau şi idealuri comune: poezia şi schimbarea în bine a lumii - eram amândoi ilegalişti - al doilea ideal nu s-a realizat niciodată.

După 5 ani, l-am întâlnit pe Al. I. Ştefănescu, profesor de franceză şi ziarist la „Contemporanul“. Am divorţat de Colin şi foarte curând m-am măritat cu Ali (aşa cum îl alintam eu şi toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape), care nu fusese nici ilegalist, nici nu-i plăcea poezia, mai ales cea modernă, dar exercita asupra mea o autoritate (era cu aproape 10 ani mai în vârstă) de care „eternul (meu) feminin“ avea nevoie şi pe care tânărul Colin nu mi-o putea oferi.

După 36 de ani de căsnicie pasională, Ali a murit, iar eu am intrat într-un doliu amarnic pentru 10 ani, agravat şi de exilul involuntar în America.

În fine, m-am măritat cu americanul Maurice Edwards, care a fost, timp de 40 de ani, director artistic al Filarmonicii din Brooklyn. De zece ani încoace, împart cu el o comunicare multiplă şi profundă. Deşi avem multe lucruri în comun, nu ştiu cum a acceptat să-şi ia pe umeri această povară care sunt eu, adică să se însoare cu mine care eram, şi sunt, o femeie bătrână, urâtă, săracă...

INOVATOARE A inventat limba şpargă

Nina Cassian a inventat „limba şpargă“ în 1946, (datorită „propensiunii mele structurale spre joc“), dar Ion Barbu i-a interzis să includă aceste „exerciţii“ în volumul de debut. Mult mai târziu le-a publicat în volumul „Loto-poeme“ (1972), ca şi în „Jocuri de vacanţă“ (1983), ba chiar a tradus şi în „şparga“ engleză. Limba „şpargă“ nu este o limbă în adevăratul sens al cuvântului, ci este limba română în care o parte din substantive, verbe şi adjective sunt înlocuite cu cuvinte inventate de poetă. MUZĂ

Poetul Ion Barbu a scris despre ea Pe 27 noiembrie 1924 se năştea, la Galaţi, cea căreia, „într-un moment de proastă inspiraţie“, părinţii i-au pus numele Renée-Annie. Imediat au strigat-o, însă, Nina. Familia era de origine evreiască, iar tatăl ei, I. Cassian-Mătăsaru, a fost un cunoscut traducător. Lui, spune Nina Cassian, îi datorează pasiunea pentru muzică, poezie, limba română. Familia s-a mutat la Braşov. Aici, Nina a studiat la Liceul „Principesa Elena“.

Partidul nu a iubit-o, deşi ea l-a iubit

După copilăria fericită, urmează adolescenţa amară. „Pe la 11 ani, mă urâţisem“, spune poeta. Familia se mută la Bucureşti, „oraş lipsit de reliefuri şi de feerie“, unde Nina urmează cursurile Institutului „Pompilian“. Aici, în plin război şi persecuţie antisemită, Nina Cassian intră, la vârsta de 16 ani, în organizaţia Tineretului Comunist.

În acelaşi timp, încercările ei poetice sunt încurajate cu entuziasm de „greii“ Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă. În 1946, el o „unge“ poetă, adnotându-i manuscrisul volumului „La scara 1/1“ în termeni superlativi. Diferenţa de vârstă între cei doi poeţi era de 30 de ani, iar mai târziu Nina Cassian a considerat că „relaţia noastră a fost afectată din cauza tinereţii mele nesăbuite“.

Nina Cassian debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri avangardiste „La scara 1/1“. Volumul este atacat ideologic în ziarul „Scânteia“, aşa că autoarea începe să scrie treptat poezie proletcultistă, următorii opt ani publicând numeroase volume de acest fel. După 1956, Nina Cassian se întoarce la „uneltele poetice“ adevărate, prin volume ca „Vârstele anului“ (1957), „Dialogul vântului cu marea“ (1957), „Sărbătorile zilnice“ (1961), „Spectacol în aer liber - o monografie a dragostei“ (1961), „Să ne facem daruri“ (1963), iar treptat va deveni din ce în ce mai ostilă autorităţilor comuniste, alegând, în 1987, să rămână în Statele Unite. Aşa cum spunea mai târziu Nina Cassian: „Eu am iubit Partidul, dar Partidul nu m-a iubit pe mine“... AMINTIRI

„Îl evoc fără dubiu pe Marin Preda“ Care sunt bărbaţii cărora le-aţi fost „muză“? Îl evoc fără dubiu pe Marin Preda, cu personalitatea lui fascinantă, auzul lui perfect, originalitatea şi intensitatea trăirilor lui. Alt mare prozator postbelic, Nicolae Breban, e un mare scriitor, extrem de inegal însă. Am fost şi prieteni buni, timp de 30 de ani. Recunoştinţa şi gratitudinea sunt probabil semn de mediocritate pentru el, asta e pentru oamenii de rând, să fie recunoscă tori, el se consideră Supraomul, bineînţeles. Cusururile lui sunt enorme, dar şi calităţile lui sunt supradimensionate, el, în general, e un personaj supradimensionat.

Cum v-aţi integrat în cultura americană? Vă veţi întoarce? Deşi m-am integrat greu, dar cu succes, identitatea mea rămâne românească, nu mă simt americană. La toate recitalurile de poezie pe care le-am avut în lume, în dreptul numelui meu este scris România. Poezia mea scrisă în engleză nu ştiu dacă este mai bună sau mai proastă decât cea scrisă în româneşte, dar este altă voce. Lucrez la un volum de poezie care va cuprinde versuri traduse de mine dintr-o limbă în alta, din română în engleză şi din engleză în română. Principala problemă, legată de vizitele în România, este că nu am unde să locuiesc, mi s-a refuzat, la prima întoarcere după ’90, repartizarea unei locuinţe. Aşa cum spuneam, „când am mai venit, am dormit în holurile prietenilor, pe sofale, dar, oricât de simpatic ai fi, nu trebuie să depăşeşti măsura ospitalităţii“.

Visam la utopie

Povestiţi-mi puţin despre perioada de ilegalitate, din timpul războiului, de „elan romantic“. La 16 ani, în 1941, m-am încadrat în organizaţia ilegală a Tineretului Comunist (unde, de altfel, l-am cunoscut şi pe primul meu soţ, scriitorul Vladimir Colin cu care am fost căsătorită între 1943 şi 1948), visând să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase... Să nu uităm că fascismul era în plin elan, inclusiv legile antirasiale şi antievreieşti. Cât despre armonia pe care o visam şi ce s-a ales din ea... Aşa cum am spus de fiecare dată, „am avut un vis“, cum zicea Martin Luther King, visam la o utopie care, ca orice utopie, nu are şansa de a se materializa sau, în clipa în care se încearcă, se transformă în contrariul ei. În clipa când devine realitate, s-a transformat în totalitarism, în dictatură, în măcel.

SUFERINŢĂ. Nina povesteşte că Marin Preda a părăsit-o pentru altă femeie