Elveţianul se va bate mâine pentru cel de-al şaptelea titlu la Wimbledon
Roger Federer l-a învins ieri pe sârbul Novak Djokovici în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, scor 6-3, 3-6, 6-4, 6-3.
Elveţianul va evolua mâine, în ultimul act, împotriva lui Andy Murray (Marea Britanie), care a trecut în patru seturi de Jo-Wilfried Tsonga (Franţa), scor 6-3, 6-4, 3-6, 7-5. Federer a ajuns din nou, într-o finală la Wimbledon, după o pauză de trei ani. În 2009, Roger triumfa pe iarba londoneză pentru a şasea oară. Pentru "ceasornicar", finala de mâine va avea o însemnătate aparte. Dacă va învinge, marele jucător de tenis îl va egala pe Pete Sampras la numărul de trofee adjudecate la Wimbledon.
Tot şapte succese are şi britanicul William Renshaw, dar el a dominat competiţia în perioada romantică a tenisului (1881-1889), cu mult înainte de apariţia clasamentului ATP.
De asemenea, pentru Federer, o victorie ar fi sinonimă cu revenirea în poziţia de lider al ierarhiei monÂdiale.