Federer, învins la Monte Carlo

Federer, învins la Monte Carlo

Roger Federer a fost eliminat, ieri, în turul trei al turneului Masters de la Monte Carlo, pierzând, în două seturi, în faţa unui alt elveţian, Stanislas Wawrinka, scrie CNN.

Al doilea favorit al turneului, Roger Federer, care nu a câştigat încă niciun titlu în 2009, a părut ieşit din formă în partida cu Wawrinka, cap de serie numărul 13 la Monte Carlo, fiind învins cu scorul de 6-4, 7-5. Federer, care pierduse ultimele trei finale la Monte Carlo în faţa lui Rafael Nadal, refuzase iniţial să ia parte la turneu, după ce s-a căsătorit în weekend.

În celelate partide ale zilei, sârbul Novak Djokovici l-a eliminat pe spaniolul Alberto Montanes, scor 6-1, 6-7, 6-0. De asemenea, în turul al patrulea s-a calificat şi spaniolul Fernando Verdasco, care l-a învins pe compatriotul său David Ferer cu scorul 6-2, 6-1.

Ne puteți urmări și pe Google News