FCSB nu are titlul asigurat în SuperLiga, chiar dacă ocupă primul loc, iar nivelul prestațiilor sale sunt sub cele ale rivalelor Rapid și CFR. Estimarea îi aparține fostului portar Helmuth Dukadam.
Eroul de la Sevilla, așa cum este cunoscut Helmuth Duckadam, a vorbit despre șansele FCSB la câștigarea actualei ediții a SuperLiga. În opinia sa, deși echipa lui Gigi Becali conduce în clasament, rivalele sale sunt mai bune. Echipele defotbal CFR Cluj și Rapid București au jucători mai bine pregătiți și mai bine motivați.
FCSB are o misiune dificilă
În opinia lui Helmuth Duckadam, misiunea FCSB în play-off nu va fi deloc ușoară. Slăbiciunile din lotul echipei au ieșit la iveală după înfrângerea cu Rapid, din ultima etapă, scor 4-0.
„Nu mă așteptam (la înfrângerea FCSB - n. red.) Din păcate, a venit ceea ce poate trebuia să vină. FCSB are un lot foarte restrâns și dacă dă peste o echipă cu un lot puternic cum are Rapid sau chiar CFR, care mi se pare că și ea are un lot peste cel al FCSB-ului, mă refer valoric și numeric, e greu”, spus Duckadam.
În opinia sa, un antrenor cu experiență, precum Cristiano Bergodi, poate găsi soluții pentru a-i anihila pe principalii jucători ai echipei lui Becali. Iar dacă aceștia nu-și fac jocul, celor de la FCSB le va fi greu să mai câștige. În opinia sa, după meciul cu Rapid, lupta pentru campionat s-a relansat.
„Dacă ai un antrenor cu experiența lui Bergodi și reușești să le anihilezi cei mai importanți jucători, cum ar fi Coman și Olaru, este greu ca FCSB să câștige un meci cum a fost cel cu Rapid. Se pare că nici victoriile nu pot să țină la nesfârșit. S-a văzut că FCSB are un handicap și eu spun că lupta s-a relansat”, a mai spus fostul portar al Stelei București.
Urmează meciuri foarte grele
Helmuth Duckadam crede că următoarele meciuri, în special primul, cu Sepsi, va fi foarte dificil pentru FCSB. Duckadam spune că echipa din Pipera se confruntă cu o presiune uriașă după ce a pierdut meciul cu Rapid. Iar acum va fi extrem de dificil să se ridice la nivelul așteptărilor.
„Vor fi foarte importante primele meciuri, mai ales primul. Eu consider că FCSB va avea un meci foarte greu acasă cu Sepsi. E o echipă care vine relaxată, nu are presiunea rezultatului. În schimb, FCSB are o presiune imensă după o înfrângere usturătoare. Publicul este nemulțumit, va fi un meci cu presiune”, a mai spus Helmuth Duckadam.
În opini sa, principala contracandidată la titlu, pentru FCSB, va fi Rapid, echipa lui Dan Șucu. E drept, spune Duckadam, și CFR are un lot valoros, însă, Rapid a început să joace mai bine, semn că Bergodi a reușit să unească lotul.
„La ora asta, principala contracandidată e Rapid, clar. E și CFR, dar Rapid are un lot valoros, a început să joace. Se pare că Bergodi omogenizează această echipă. Vor fi o forță pe viitor. Avantajul celor de la FCSB este fragil. Cu orice meci pierdut se pot apropia la două puncte și mai sunt meciurile directe. Dacă era o diferență de 7 puncte, campionatul era în mare jucat. Acum va fi greu, dar vom vedea”, a concluzionat Duckadam.
FCSB în play-off SuperLiga
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul, inclusiv zilele și orele de desfășurare, pentru prima etapă din play-off. Conform programului oficial, competiția va debuta pe 15 martie.
Vineri, 15 martie, ora 20:30 » Rapid - Farul
Sâmbătă, 16 martie, ora 20:00 » CFR Cluj - Universitatea Craiova
Duminică, 17 martie, ora 21:00 » FCSB – Sepsi
La finalul ultimei runde a sezonului regulatampionatului, casele de pariuri și-au refăcut calculele. FCSB rămâne favorită la câștigarea titlului, cu o cotă de 1,40. Urmează Rapid (5,50), CFR Cluj (7,00), Universitatea Craiova (18,00), Sepsi (150,00) și Farul (150,00).
„Din păcate, în ultimii ani au pierdut campionatul la mustață. Anul ăsta, sper să nu fie așa, dar premisele nu sunt prea îmbucurătoare”, a mai comentat Helmuth Duckadam.