FCSB, învinsă de Clinceni. Primul eșec în Liga I după 7 luni, Gigi Becali a luat o decizie stranie la pauză

FCSB a cedat surprinzător în fața celor de la Academica Clinceni, scor 0-1, într-o confruntare din etapa a 22-a a Ligii I.

FCSB a pierdut, duminică, scor 0-1, partida disputată pe teren propriu cu Academica Clinceni. Jocul a contat pentru etapa a 22-a a Ligii I și a consemnat prima înfrângere a „roș-albaștrilor” după 7 luni. Ultima dată, echipa antrenată de Toni Petrea cedase în campionat în fața CFR-ului. La data de 31 iulie 2020, FCSB era învinsă pe teren propriu, de CFR Cluj, scor 0-2.

Duminică, Academica Clinceni s-a impus datorită unui gol marcat de Mladen Jutrici, în minutul 60. FCSB este lideră, cu un total de 48 de puncte. Dar poate fi depășită de CFR Cluj, care se clasează pe poziția a doua, cu 47 de puncte. Ardelenii au un meci mai puțin disputat.

FCSB, trei mișcări fără rezultate la pauza meciului cu Clinceni. A telefonat Gigi Becali?

Interesant este că la pauză, Toni Petrea, antrenorul de la FCSB, a făcut trei schimbări. Un lucru mai puțin  obișnuit pentru un tehnician. Nu și pentru finanțatorul Gigi Becali, cunoscut pentru că transmite mutările prin telefon. Au ieșit Denis Haruț, Gabriel Simion și Florinel Coman și au intrat Iulian Cristea, Ovidiu Perianu și Ante Vukusic.

„N-am înțeles cele trei schimbări de la pauză. Cei trei intrați nu au adus nimic. Nu am înțeles de ce Vukusic în locul lui Coman. În cel mai rău caz, dacă vrei să joci cu atacant central, cu număr nouă, sacrifici un mijlocaș. Îl retragi pe Tănase, dar nu pe Coman. Chiar și un mijlocaș la închidere, să joci cu Olaru și cu Oaidă mai retrași, dacă vrei.

Clinceni a reușit să intre în careul advers doar prin faze fixe în a doua repriză. În rest, s-a apărat cu agresivitate și a cedat deliberat terenul, cu o limită în exprimarea pe faza ofensivă. În loc să-l retragi pe Tănase, să joci cu Coman la locul lui, care poate aduce un plus în orice moment, și să ai și număr nouă.” A spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.