Un fotbalist nigerian a ales un mod inedit de a executa o lovitură de la 11 metri, într-un meci, iar ceea ce a urmat l-a făcut cunoscut în toată lumea.
S-a întâmplat într-un meci de fotbal disputat între două echipe din Nigeria. După 90 de minute, rezultatul jocului s-a decis la loviturile de departajare. Iar unul dintre executanți a reușit faza meciului, execuția sa fiind privită de milioane de privitori din întreaga lume.
Când i-a venit rândul să execute penalty-ul, fotbalistul a așezat frumos mingea pe punctul de var de la 11 metri, după care s-a dat în spate să-și ia avânt.
Unul, doi, trei patru … jucătorul nigerian s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de punctul cu var, ajungând aproape de linia care delimitează mijlocul terenului. La o distanță de aproximativ 40 de metri de poartă. Apoi s-a apropiat de minge, în alergare ușoară, s-a oprit de două ori, făcând câteva fente și-a potrivit pașii, după care a șutat…
Cei care au văzut clipul cu penalty-ul executat de nigerian au numărat nu mai puțin de 22 de pași până când a ajuns în dreptul mingii, înainte să tragă la poartă.
O execuție care a făcut încojurul internetului
Execuția, după un astfel de avânt, a fost foarte slabă, iar mingea s-a dus, pasată spre centrul porții, ceea ce i-a permis portarului, care se aștepta la cine știe ce „bombă” să o rețină cu ușurință.
Comentatorul meciului a fost luat prin surprindere atât de avântul pe care și l-a luat jucătorul, cât și de ratarea fotbalistului. Așa că imaginile au ajuns pe internet, pe rețelele sociale. În total, până în prezent, ratarea nigerianului a adunat peste 6 milioane de vizualizări și un milion de aprecieri.
Ratarea lui Coronel
Nu este prima ratare de acest fel dintr-un meci de fotbal disputat în anul 2021. S-ar putea spune că fotbalistul nigerian a luat exemplu unui jucător argentinan, Coronel.
De această dată a fost vorba despre un meci disputant între echipele Atletico Atlanta și Villa San Carlos, disputant în prima rundă a Cupei Argentinei. Învingătoarea s-a decis în urma loviturilor de departajare, iar execuția unui fotbalist al gazdelor a fost similară celei a jucătorului nigerian.
Coronel și-a luat un avânt de aproximativ 20 de metri, s-a oprit de două ori pe drumul spre balon, iar șutul pe mijlocul porții a fost apărat de portarul oaspeților.