De aproape trei săptămâni, războiul din Gaza este „ştirea numărul unu“ pe întreaga planetă.
Televiziuni de prestigiu, precum CNN sau BBC, îşi încep fiecare jurnal cu noutăţile din Fâşie. Ziarele importante din New York, Paris, Londra sau Roma au, în fiecare zi, un loc rezervat pe prima pagină pentru ostilităţile dintre Israel şi Hamas. Atunci când orice informaţie poate deveni „breaking news“, când fiecare declaraţie poate să scoată mii de oameni în stradă oriunde pe Glob, imaginea conflictului nu se mai „joacă“ doar în tranşee, pe tancuri sau în avioanele F16. Războiul din teren este dublat şi de războiul mediatic, în care fiecare parte se înarmează la fel de conştiincios ca şi pentru lupta propriu-zisă. „Ne luptăm cu pozele copiilor ucişi“
Câtă vreme graniţele Fâşiei rămân închise, palestinienii nu au decât un singur „culoar“ pentru lupta de imagine: internetul, prin care ies din Gaza în fiecare zi zeci de poze cu victimele civile. Impactul fotografiilor cu copii morţi sau schilodiţi a fost însă suficient de important pentru Israel încât să organizeze un adevărat „centru de comandă“. La etajul întâi al unei clădiri de pe strada Jaffa din Ierusalim este cartierul general al departamentului de comunicare al IDF - acronimul sub care este cunoscută în toată lumea armata israeliană.
Intrarea este „păzită“ de un sistem cu cifru, teancurile de hârtii stau pe seifuri care ascund informaţii clasificate, iar calculatoarele sunt de două feluri: civile (accesibile şi asistenţilor) şi militare (la care accesul este restricţionat).
Câţiva ofiţeri IDF aleargă de la un birou la celălalt, programează interviuri, scriu comunicate până când uită care dintre ei şi-a pus mâncarea semipreparată la încălzit în cuptorul cu microunde. „Cred că mai am puţin şi-i cunosc după voce pe toţi reporterii de război care sunt aici. La câteva minute sună câte unul. Toţi vor acelaşi lucru: să intre în Gaza şi să le spunem cât mai durează până se termină“, ne spune Benny, un locotenent IDF căruia nu-i vine să creadă cât de ostilă a fost presa după ce Israelul a decis că jurnaliştii nu au, deocamdată, acces în Fâşie.
„De fapt, am ajuns să ne luptăm acum cu pozele copiilor ucişi şi e o luptă extrem de grea, pentru că noi trebuie să explicăm că nu vrea nimeni să moară aceşti copii care sunt prinşi la mijloc“, oftează locotenentul israelian. Luptă în reţea
„Şeful“ ostilităţilor şi defensivei mediatice este o femeie: maiorul Avital Leibovich, purtătorul de cuvânt al IDF. De dimineaţa până seara face turul televiziunilor, încercând să-şi transmită mesajele care au devenit, deja, oarecum stereotipuri: „Pentru Israel e mai important să se apere decât să-şi facă imagine“, „Închipuiţi-vă cum ar fi dacă ţara dumneavoastră (şi aici maiorul Leibovich inserează numele ţării din care provine televiziunea respectivă) ar fi atacată în fiecare zi de rachete“, „Hamas e o organizaţie teroristă, care foloseşte civilii ca scuturi“.
În fiecare zi, maiorul Leibovich pregăteşte materiale care să susţină cauza ţării sale în acest război. De mai multe ori pe zi verifică ce mai apare pe blogurile palestiniene. În unele are încredere, dar despre majoritatea este convinsă că sunt controlate de Hamas. De altfel, după ce pozele palestinienilor atacaţi au ajuns în presa internaţională, „celula de criză“ de la IDF a decis să riposteze şi pe internet. „Acum o săptămână am deschis un canal pe YouTube. A avut 5 milioane de vizionări într-o săptămână.“
Maiorul israelian întinde pe biroul său un alt material care va ajunge, la un moment dat, către presă: o hartă descoperită în Gaza de paraşutişti, în care sunt însemnate moschei folosite ca depozite de armament şi tuneluri folosite pentru traficul de arme, care pleacă din case civile. „Vreau ca lumea să vadă ce facem. Vreau ca oamenii să vadă filmele făcute de Aviaţie cu Hamas care lansează rachete din curtea şcolii. Vreau ca lumea să vadă cine e Hamas“, spune maiorul Leibovich în timp ce se ridică să plece către o altă conferinţă de presă. Corespondenţă din Ierusalim
Recomandările noastre
