Lica Gheorghiu s-a visat actriță de succes, dar rolurile pe care le-a primit au venit cadou din partea tatălui ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider comunist al României.
Vasilica „Lica” Gheorghiu a fost fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider comunist al României. S-a născut în 1928, la Galați, și a murit în 1987, la Budapesta. Marele vis al vieții sale a fost legat de cinematografie. Acolo unde Lica a vrut să-și construiască un nume. A jucat în filme, dar nu a avut succes, din cauza aspectului fizic și al talentului care îi lipsea.
În mod normal, ea ar fi trebuit să stea departe de acest domeniu sau cel mult să aibă o activitate în spatele camerelor. Dar drumul i-a fost netezit de tatăl său, care conducea România cu o mână de fier.„ Avalanşa“, „Tudor“, „De-aş fi Harap Alb“ și „Lupeni ‘29“ sunt filmele în care a jucat Lica Gheorghiu.
Lica Gheorghiu a avut colegi celebri de platou
A jucat totuși alături de nume legendare ale cinematografiei românești: Alexandru Giugaru, Ştefan Ciubotăraşu, Colea Răutu, Emanoil Petruţ, Gheorghe Dinică, George Motoi sau George Calboreanu. Pentru apariția în filmul „Lupeni 29”, ea a primit premiul de interpretare feminină la primul festival al filmului românesc de la Mamaia.
„Era o femeie mărunţică, dolofană, cu figura de gospodină banală, cu o voce proastă, fără niciun un pic de talent. Făcea pe fecioara îndrăgostită. Nu avea nimic care s-o recomande pentru un rol în vreun film de pe lumea asta, dar ea voia să fie artistă, vedetă de cinema”, era caracterizată Lica Gheorghiu de Stelian Tănase.
A fost măcinată de o dragoste neîmplinită
După ce tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit, în 1965, actrița avea să se piardă în anonimat. Regizorii nu au mai distribuit-o în filme, pentru că nu au mai fost presați „de sus”. În 1958, s-a îndrăgostit de Gheorghe Placințeanu, un medic chirurg, divorțat și provenit din burghezie. Lica era căsătorită și avea trei copii. Povestea nu a ținut decât pentru scurt timp.
Un alt motiv a fost legat de opoziția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta îl acuza pe Plăcințeanu că este vinovat de moartea mamei sale, pe care nu a internat-o în spitalul din Bârlad. A murit în 1987 și a fost înmormântată la Cernica. „Lica Gheorghiu - artistă” a cerut să i se graveze pe mormânt.