În studioul EVZ TV, istoricul Florian Bichir și sociologul Mirel Palada au comentat cele mai noi cifre legate de alegerile prezidențiale. Mircea Geoană se pregătește să intre în competiția internă pentru candidatul PSD la viitoarele alegeri prezidențiale. Însă are un concurent de temut în persoana Gabrielei Firea, foarte populară la nivel național.
Potrivit sociologului Mirel Palada, sondajul arată că Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, ar fi învins într-o confruntare directă cu Mircea Geoană, în turul 2, cu un scor procentual de 15–25. Însă la rândul lui, Geoană ar fi învins de clujeanul Emil Boc, cu scorul de 22-17 în favoarea fostului premier.
Jurnalistul Alecu Racoviceanu a apreciat că Geoană nu e un personaj pentru publicul larg. "E prizonierul declarațiilor de tip structură de conducere NATO, genul de mesaje care l-ar aduce mai aproape de public sunt absente. Absența îndelungată din PSD, apoi plecarea l-au îndepărtat de electoratul PSD".
Acest impediment poate fi însă reglementat, iar cifrele vor fi diferite în cazul fostului ministru de Externe. Moderatorul Florian Bichir a remarcat că, totuși, e cam greu sa te întorci în politica românească.
Pe de altă parte, sondajul o arată pe "inevitabila performantă Gabriela Firea ca fiind foarte populară la nivelul întregii țări". Fostul edil al Capitalei ar putea câștiga lupta internă din PSD pentru viitorul candidat. Sondajul a arătat că aceasta ar devansa, în turul 2, lideri ai PNL și USR PLUS (de exemplu, pe Dacian Cioloș l-ar învinge în turul 2 cu scorul de 25-16 ca nivel procentual). Însă ar pierde în fața Laurei Kovesi (dacă aceasta ar candida), cu un scor de 24-21 în favoarea actualei șefe EPPO.