Farul și Uruartu joacă, joi, la calificare în Conference League. Hagi își laudă adversarii

Farul și Uruartu joacă, joi, la calificare în Conference League. Hagi își laudă adversariiGheorghe Hagi vrea victoria în meciul cu Helskinki. Sursa foto: Captură video

Farul Constanța va juca cu Urartu din Armenia, joi, 3 august, în partida retur a turului al doilea preliminar din Conference League. În prima partidă, constănțenii s-au impus cu 3-2, grație unui gol marcat în ultimele minute ale prelungirilor. În Armenia, estimează antrenorul Farului, Gică Hagi, va fi un meci foarte interesant, în care atenția la detalii și inspirația vbor fi hotărâtoare.

Farul Constanța și Uruartu vor juca mâine, joi, 3 august, cu începere de la ora 19.00, în capitala Armeniei Erevan, în a doua manșă a turului al doilea al preliminariilor Conference League. Înainte de meci, antrenorul campioanei României, Gheorghe Hagi, a făcut o serie de declarații cu privire la modul în care elevii săi intenționează să abordeze această partidă. El a spus că este un joc important, între două echipe ce practică un fotbal aproape similar.

„Vom juca un meci important, un meci de cupe europene. Ne dorim să avem aceeași prestație foarte bună. Ne cunoaștem adversarul, joacă fotbal, iese la joc. Cred că ne asemănăm la ideea de joc. Cred că va fi un meci foarte interesant. Ne dorim și noi să ne calificăm, la fel ca ei. Totul va ține de mici detalii și sper să fim mai inspirați decât ei. La Constanța a fost un meci foarte competitiv, cu două echipe care au jucat fotbal, care au marcat, care au avut momentele lor. Cred că și mâine va fi la fel”, a spus Gheorghe Hagi.

Potrivit spuselor sale, un meci de fotbal durează 90 de minute, tot atât cât trebuie să joace și fotbaliștii din teren. Important este, din perspectiva sa, cum se termină acest joc, indiferent de felul în care începe. Pe de altă parte, Hagi a apreciat jucătorii adverși spunând că practică un fotbal foarte bun.

„Meciul are 90 de minute, trebuie să joci foarte bine 90 de minute. Nu contează cum începi, contează cum termini. Urartu are o identitate foarte bună, un fotbal foarte bun și niște jucători foarte buni. Știam că întâlnim o echipă pe care, dacă o lași, știe să joace fotbal, vorbim de o campioană. Trebuie să ai respect pentru o echipă campioană, așa cum și noi suntem o echipă campioană și știm să jucăm fotbal”, a explicat Hagi.

Hagi se gândește la viitor

Gheorghe Hagi a precizat că meciul de joi, 3 august, este cel mai important, astfel că a lăsat în urmă rezultatul de la Constanța. El a subliniat că în acest moment are în vedere alte detalii de care trebuie să țină cont.

„Nu mă mai gândesc la meciul de la Constanța. E important meciul de mâine, trebuie să îl pregătim foarte bine. Detaliile sunt adversarul, clima, temperatura, terenul și faptul că jucăm în deplasare. Trebuie să pregătim meciul astfel încât să fim noi. Va fi o luptă și bineînțeles un fotbal foarte bun. Trebuie să te impui, cred că va fi mai multă luptă decât la Constanța”, a mai spus Hagi.

Farul nu are experiență în cupele europene

Tehnicianul Farului a precizat că meciul din deplasare este foarte dificil și de aceea trebuie ca fotbaliștii săi să facă tot ce ține de ei ca să se califice mai departe. El a precizat că singurul defect al echipei sale, în acest moment, este lipsa experienței în cupele europene.

„Nu putem să trăim cu rezultatul de dinainte. Avem experiența meciului cu Sheriff. E un meci în deplasare, un meci foarte greu, trebuie să ne depășim, să facem un meci mare. Trebuie să facem orice e nevoie. Trebuie să facem tot posibilul să ne întoarcem acasă calificați. Farul e o echipă mare, cu o tradiție de o sută de ani, toți ne dorim să fim campioni. E un proiect pe care vrem să îl creștem an de an, să fim unul dintre cluburile importante din România. Singurul defect e că nu avem experiență europeană, dar încercăm să ne autodepășim.

Celor opt jucători care nu au jucat în perioada de la începutul campionatului trebuie să le dau din când în când minute. Suntem la început de sezon, călătoria e lungă, avem nevoie de un lot foarte bun să facem față pe toate fronturile. Vom vedea, nu are importanță că cei opt jucători nu au jucat. Mâine va fi un meci în care vor dori să arate că vor să se califice”, a declarat Gheorghe Hagi, conform DigiSport.