Elveția va fi țara fără numerar după ce și-a lansat schema de plăţi instant, care permite transferuri de fonduri în câteva secunde, a anunțat Banca Națională a Elveției (BNS).
Elveția, fără numerar. Va exista doar cardul și transferul online
Noul sistem de plăţi instant pentru persoanele particulare introdus în Elveţia urmărește să încurajze plăţile fără numerar. Plățile instant sunt transferuri care permit ca fondurile din contul expeditorului să ajungă în 10 secunde după efectuarea ordinului de plată, în loc ca destinatarul să aștepte câteva zile până la intrarea banilor.
Banca Națională a Elveției a mai anunțat că în jur de 60 de instituţii financiare sunt în prezent în măsură să primească şi să proceseze plăţi instant. De asemenea, în lunile următoare, şi alte bănci vor anunţa servicii similare, a ,mai arătat BNS. S-a mai prognozat că toate instituţiile financiare din Elveţia se vor alătura sistemului până la sfârşitul lui 2026.
„Această lansare pe piață reprezintă o nouă etapă importantă și reflectă angajamentul colectiv al părților interesate față de viitorul plăților fără numerar în Elveția”, a mai transmis BNS.
Ce se întâmplă cu plăţile tradiţionale
Banca Națională a Elveției a mai anunțat că plăţile tradiţionale sunt în continuare posibile. BNS prognozează că „plăţile instant se vor generaliza pe termen mediu în Elveţia şi vor pune bazele pentru noi inovaţii în tranzacţiile financiare”.
BNS și SIX au început proiectul în noiembrie 2023, pentru a ajunge din urmă Statele Unite, care au deja sistemul de plăți instant.
Ultimul sondaj publicat în februarie, a arătat că „acceptarea numerarului continuă să fie ridicată” în Elveţia şi că „o mare parte a populaţiei ar dori ca tranzacţiile în numerar să fie disponibile în continuare”.
Potrivit analizelor realizante de economiști, accelerarea plăților instant ar putea, de asemenea, stimula dezvoltarea economică, deoarece companiile pot reinvesti mai rapid banii pe care îi primesc în conturi, scrie rte.news.