Într-o Europă ca și-a pus gratii la uși și la ferestre, o țară rezistă încă la asaltul Covid-19. Suedia a ales arma auto-responsabilității.
În condițiile unei Europe cu străzile pustii și orașe care par moarte, creșele, scolile, liceele, cafenelele și restaurantele din Suedia continuă să funcționeze.
Munca de la distanță este doar sfătuită de autorități, care privilegiază incitările la disciplină și recomandările, mai degrabă decât obligațiile și interdicțiile.
Suedia a ales o cale diferită de vecinii ei europeni. Potrivit reporterilor BBC, oamenii profită de soare la Stockholm, lumea este pe străzi, în piața Mariatorget copiii mănâncă înghețată. Cluburile de noapte sunt deschise.
Restul europenilor se întreabă cu sunt posibile toate acestea într-o țară care are 3500 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și 146 de morți?
Invers decât vecinii danezi, care au limitat adunările la maximul zece persoane, sau de Marea Britanie, care a trecut la izolare, guvernul suedez a ales strategia auto-responsabilității.
„Autoritățile de sănătate publică și politicienii speră să încetinească propagarea coronavirus fără a institui măsuri draconice”, punctează BBC.
„Noi, care suntem adulți, trebuie să acționăm exact așa: ca adulții. Nu răspândiți panică sau zvonuri” a declarat recent premierul Stefan Löfven. „Nimeni nu este singur în această criză, dar fiecare persoană are o responsabilitate grea”, a adăugat el.
Încrederea în autoritățile publice este la un nivel foarte ridicat în Suedia, ceea ce-i face pe locuitori să fie extrem de responsabili, punând accent pe civism și pe responsabilitate individuală.
Școlile rămân deschise deoarece, spune Agenția de Sănătate Publică, copiii nu sunt un vector major pentru transmiterea virusului. Dar și pentru că închiderea lor ar risca să crească contactul cu persoanele în vârstă, scrie Ouest France.