Grigore Șuțu, ultimul stăpân al palatului, a comandat bijuteria la Paris, la sfârșitul secolului al XIX-lea. S-a oprit în anii ,60 și abia acum a fost reparat și restaurat.

Dacă îl priveşti în faţă te păcăleşte. Dacă te uiţi în oglinda mare, de pe scările interioare ale Palatului Suţu, abia atunci vezi cât este ora. O glumiță scumpă a stăpânilor palatului, familia Șuțu. După mai bine de jumătate de secol, specialiștii de la Muzeul Municipiului București l-au făcut să ticăie din nou.

„Este surprinzător ce fantezii au putut avea bucureştenii de odinioară. Familia Suţu a avut ideea, pe care şi-a permis s-o finanţeze, de a avea un ceas cu mecanism inversat. Astfel încât să-l priveşti într- o oglindă înainte de a pleca din casă. Numai aşa poţi vedea cât este ora, aşa cum suntem noi obişnuiţi”, spune istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti.

FOTO: Ca să-ți dai seama cât este ora, ceasul trebuie privit în oglindă FOTOGRAFII: MUZEUL  UNICIPIULUI BUCUREŞTI/ CRISTIAN OPREA

Se întoarce la 24 de ore

Grigore Șuţu, ultimul stăpân al palatului, a comandat ceasul la casa Colin din Paris, la sfârşitul secolului al XIXlea. Are dimensiuni foarte mari, dar era pus într- un salon de primire: „Ceasul era montat pe o structură, care i s-a ataşat după ce a fost adus în casă, şi în faţa lui, pe partea cealalată a salonului, nu contează distanţa, era o oglindă uriaşă, până în tavan, cu ramă barocă. Cei care vizitau familia și tăifăsuiau în acest salon se minunau sau priveau surprinși sau din curiozitate către acest obiect, pe care foarte puțini și-l permiteau. Este ornamentat cu o stucatură de ghirlande, acoperită cu foiţă de aur”.

FOTO: Palatul Șuțu, în care își are sediul Muzeul Municipiului București FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Ceasul, a mai povestit istoricul, a stat mai bine de o jumătate de secol, trist şi tăcut: „A fost restaurat luna trecută, de colegii mei de la laboratorul de restaurare, iar mecanismul, care nu funcţiona de peste 50 de ani, a fost reparat şi restaurat de un ceasornicar profesionist. Drept urmare, suntem foarte mândri că am repornit timpul Palatului Șuțu, așa cum l-au gândit cei care l-au locuit cu peste 100 de ani în urmă. Este reamplasat într-un loc care nu i-a aparţinut iniţial. El poate fi văzut din holul Palatului Șuţu atunci când intri sau atunci când pleci şi poţi să-ţi fixezi ora exactă după acest ceas”.

Nu se ştie cât a costat unicul ceas de acest fel din România. Se realiza numai pe bază de comandă şi se lucra manual. Apoi… „La un moment dat, oamenii nu mai aveau, nu neapărat bani, nu mai aveau timp de fantezii , de curiozităţi. A apărut ceasul de mână, care îl înlocuiește pe cel de buzunar, care și el era o operă de artă. Era legat de un lanţ, te încurcai în lanţul acela. Timpul se precipită mult după Primul Război Mondial, astfel încât măsurarea activităților diurne intră pe alte viteze”.

Reparat în 30 de zile

Ceasul se întoarce la 24 de ore, o dată, cu cheia. Deteriorarea mecanismului interior l-a oprit la un moment dat, undeva în anii ‘60. Şi de atunci aşa a rămas. „Eu, când am venit în poziţia în care mă aflu la Muzeul Municipiului Bucureşti, am primit doar mecanismul, cu informaţia că este defect de foarte mult timp şi că n-au găsit persoana potrivită să rezolve această situaţie. Noi am rezolvat-o în aproximativ 30 de zile.”

Regulile familiei Șuțu erau foarte stricte

Grigore și Irina Șuțu (foto) își primeau musafirii la palat doar în caleașcă. Deși avea o vârstă onorabilă (undeva pe la 1870-1875), continua să plece din palat cum pleca cu 50-60 de ani în urmă, asta până în preajma Primului Război Mondial, când a murit. „Cu un echipaj care avea în spate un arnăut, cu haine militare specifice acestei profesii. Tipologie dispărută cu totul din viața socială a Bucureștilor înainte de 1880. Dar Grigore Șuțu avea acest arnăut și-l purta după el când pleca cu echipajul din palat, către domeniile sale din afara Bucureștilor”, spune istoricul Majuru. Lumea se strângea și se uita la el mustăcind. Grigore Șuțu era din alte vremuri, cele ale ceasului ciudat și a altor curiozități: „A continuat să păstreze acest palat, și după 1900, în aceeași cheie sol, a unei mondenități aristocratice, care începea deja să se risipească, pentru că se subția demografic. Aceasta avea reguli cutumiare mai degrabă, dar într-atât de stricte, încât o ridicare din sprânceană sau o gafă nevinovată putea să te scoată cu totul din orice ecuație a perfomanței sociale. Aceasta era lumea care s-a legat de astfel de obiecte și a investit în ele”.

FOTO: Grigore și Irina Șuțu