Schimbare fulger la PRO TV. Vedeta a fost scoasă de pe post. Cine i-a luat locul

PRO TV. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fanii prezentatorului Cătălin Măruță au primit o veste extrem de proastă. Acesta a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv cu COVID-19, iar acum trebuie să se izoleze cinci zile. Mai mult, Cătălin Măruță a mai fost infectat cu COVID-19 în februarie 2021.

Cătălin Măruță a anunţat că a intrat în izolare cinci zile, iar emisiunea La Măruță va fi prezentată de Adela Popescu. În decurs de o săptămâna aceasta, Cătălin Măruță va rămâne în izolare și va intra cu telespectatorii din online. Măruță i-a asigurat pe fani că e bine imediat ce a început emisiunea, iar Adela Popescu a subliniat că nu avea cum, ca o vecinică bună, să nu îi sară în ajutor.

Cătălin Măruță a mai anunțat că nu a apucat să intre în contact cu Andra și cu cei doi copii, așa că s-a izolat singur, într-o altă locație pentru a-i proteja.

„Cum s-a încheiat ziua dupa emisiunea de ieri? Cu o izolare! Din păcate, una dintre persoanele cu care am interacționat a făcut un test PCR care a ieșit pozitiv. Din fericire, eu nu am apucat să intru în contact cu familia mea, așa că m-am izolat și stau cuminte timp de 5 zile, după care mă voi testa. Dacă vă întâlniți cu Andra zilele astea, în studiouri TV sau la radio, întrebați-o dacă îi este dor de mine și reamintiți-i să îmi lase ceva bun la ușă. La emisiune, o să mă vedeți online, desigur! Țineți-mi pumnii, să treacă repede timpul…”

Cătălin Măruță a fost infectat cu COVID-19 în februarie 2021

Nu e prima dată când Cătălin Măruță realizează emisiunea „La Măruță” online. La începutul anului trecut, în februarie 2021, prezentatorul a fost infectat cu COVID-19. Acesta nu s-a simțit foarte rău, deși a avut simptome, a reușit să modereze emisiunea de acasă, dintr-un mini-studio amenajat în sufragerie.

„Starea mea de sănătate este bună, am doar stări de febră spre seară. În rest, mai tuşesc din când în când. Într-adevăr, am rămas fără gust, fără miros. E extrem de ciudată senzaţia. Andra este şi ea infectată, ea are ceva dureri musculare. Eva e cea mai energică, nu are nici o treabă. David ne roagă să-i facem teste în fiecare zi, se teme să nu iasă şi el pozitiv. Dacă nu o să mi se agraveze starea, cred că o să trec cu bine de acest virus. Mi-am făcut teste săptămâna trecută în fiecare zi şi vineri seară abia am ieşit pozitiv”, a declarat Măruţă, potrivit lamaruta.protv.ro.