Tehnologia și economia vor schimba radical modul în care înțelegem noțiunea de familie în anii următori.
La începutul anilor 2000, când 2020 suna a ceva futuristic, The Guardian prezicea că, în viitor, va fi „foarte greu” să se mai vorbească despre conceptul de „familie tipică”. Spuneau atunci jurnaliștii englezi că „vor fi în minoritate copiii care or să trăiască în aceeași casă cu ambii părinți biologici”.
De la an la an, previziunea lor s-a adeverit. Azi, în Marea Britanie, 84% dintre copii se nasc din părinți care nu sunt căsătoriți ci trăiesc într-un parteneriat civil. Iar în America, mai puțin de jumătate dintre copii trăiesc cu ambii părinți biologici în aceeași casă.
Este adevărat că familia s-a schimbat enorm în ultimele decenii, iar tendința va continua și-n anii care așteaptă la rând. Progresele tehnologice vor crea dezbateri etice tot mai aprinse. Așa-numiții „bebeluși proiectați” sunt deja o realitate – s-a ajuns până acolo încât părinții sunt capabili să selecteze embrioni pentru a elimina bolile și condițiile genetice moștenite! Acum, The Guardian vine și spune că, până în 2050, părinții vor plăti pentru a selecta nu numai o sănătate mai bună, ci și trăsături cum ar fi inteligența, atractivitatea sau capacitatea de a face sport a copilului. Cu alte cuvinte, copiii născuți din părinți bogați ar putea fi genetic superiori celor născuți din familii cu venituri mici!
Testarea genetică va deveni extrem de populară și va fi din ce în ce mai greu pentru părinți să păstreze secretul față de copii, să le ascundă faptul că au fost concepuți folosind spermă donată.
Însă marea noutate pe care o propune tehnologia este pântecele artificial! „Sunt în curs de dezvoltare în acest moment. Inițial, ideea de pântece artificial a apărut pentru a ajuta copii născuți prematur. Dar, până în 2050, se va ajunge ca pântecele artificial să fie folosit în locul unei sarcini clasice. Sunt femei pentru care sarcina și tot ce ține de ea reprezintă o corvoadă, un pas înapoi în carieră sau o traumă psihică.
Azi, tot mai mult femei aleg să își „înghețe” ouăle, iar asta a dus la creșterea vârstei la care femeile au primul lor copil. În 2050, va fi mai normal pentru femeile de 50 de ani sau chiar 60+ să devină mame. „Tehnic, este posibil”, dau asigurări specialiştii în medicină.
Economia este şi ea un factor important în schimbarea noţiunii de familie. Un tot mai mare de bărbaţi pleacă la lucru în străinătate, dar sunt la fel de mulţi taţi care s-au angajat să stea mai mult timp acasă cu copiii lor. Femeile vor continua să facă progrese în carieră, dar asta va pune presiune asupra taţilor, care vor ajunge să fie casnicii familiei!
Cert e că, în 2050, familia supusă unor presiuni externe cu care nimeni nu s-a mai confruntat.