Familia Burari. Sinucidere, crimă sau cu totul altceva? Povestea fabuloasă după care s-a făcut un serial documentar pe Netflix

Familia Burari. Sinucidere, crimă sau cu totul altceva? Povestea fabuloasă după care s-a făcut un serial documentar pe Netflix

În anul 2018, India a fost îngrozită de cazul familiei Burari. Mai exact, 11 persoane cu vârste între 12 și 75 de ani au fost descoperite spânzurate. Sinucidere, crimă sau cu totul altceva? Aceasta este întrebarea din introducerea serialului documentar realizat de Netflix.

Pe data de 1 iulie 2018, în localitatea Burari din nord-estul orașului Delhi, India, Gurcharan Singh a ieșit din casă să-și facă plimbarea obișnuită de dimineață.

Cu toate că părea o zi ca oricare alta, de data aceasta, vecinul lui Gurcharan lipsea. Foarte ciudat era faptul că magazinul pe care în avea familia Burari era închis, magazin care în mod normal era mereu deschis la acea oră.

Gurcharan Singh, înțelegând că ceva s-a petrecut, a luat decizia de a face o vizită familiei Burari. Spre surprinderea lui Singh, ușa locuinței prietenului lui era deschisă. Atunci când a intrat în casă, Singh a văzut zece membrii ai familiei, din trei generații diferite, atârnând de tavan, legați la ochi, cu căluș la gură și mâinile legate la spate. Cel mai în vârstă membru al familiei, o bătrână, zăcea ștragulată într-un colț al camerei.

„Când am intrat în magazin, toate ușile erau deschise și trupurile tuturor atârnau din tavan, având mâinile legate”, a declarat Gurcharan Singh pentru BBC Hindi.

Familia Burati locuia în acea casă de peste 30 de ani, iar cu puțin timp în urmă celebraseră logodna uneia dintre fete. Aceștia erau hinduși practicanți și din spusele unei rude, deloc violenți.

„Nu era o familie violentă. Nu au țipat la copii, dacă erau gălăgioși. Nu erau genul acela de oameni. Oamenii care spun că a fost vorba de magie neagră se înșală, nu e vorba de ceva de acest gen”, a spus o rudă de-a familiei.

Familia Burari. Sinucidere, crimă sau cu totul altceva?

Leena Yadav, regizoarea din Mumbai apreciată pentru filmele Parched și Rajma Chawal,  a fost șocată de știrea care a apărut în presa internațională în anul 2018. Pentru că autoritățile n-au acordat, din punctul ei de vedere, suficientă importanță acestui caz, regizoarea a început să facă cercetări pe cont propriu. După ce a strâns suficiente informații, Leena Yadav a mers la Netflix pentru a propune un serial documentar care s-a dovedit a fi de mare succes: „The Burari Deaths”.

Familia Burari era formată din 11 oameni, doi bărbați, șapte femei și doi tineri băieți. Lalit, unul dintre bărbați, nu a vorbit timp de patru ani după ce a avut parte de un accident și a rămas traumatizat.

În anul 2007, Lalit a rupt tăcerea și a spus că este tatăl lui mort care a reînviat prin el. Acesta și-a convins toată familia că are puteri supranaturale și că poate comunica cu fantomele. Toată familia l-a crezut și astfel au ajuns să facă diferite ritualuri, rugăciuni și țineau un fel de dietă.

Timp de 11 ani toată familia a urmat regulile stricte ale lui Lalit. Totul era scris într-un jurnal de către însuși „reîncarnatul” Lalit. Se pare că finalul ritualului era moartea, moarte împreună printr-o procedură comună. Totuși, înainte de a ajunge la finalul ritualului, aceștia au construit 11 țevi pe casă prin care ar fi trebuit să călătorească sufletele lor, ca ulterior să se întoarcă și să fie fie înviați de puterile supranaturale ale lui Lalit.

Se pare că prima persoana spânzurată a fost bătrâna familiei, urmată de cei doi copii. Ulterior, pe rând s-au ajutat între ei să-și pună capăt zilelor. Bineînțeles că ultimul a fost Lalit. Singurul supraviețuitor al familiei a fost câinele. Acesta a fost găsit legat în lanțuri de balcon.

Ne puteți urmări și pe Google News