Cel mai mare asigurator de pe piața auto din România, City Insurance, riscă să intre în faliment, după ce, vineri, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să-i retragă autorizația de funcționare și a constatat starea de insolvență a acesteia. Compania nu mai are voie să facă autorizări. Iată ce trebuie să știe șoferii români care au polițe RCA la această firmă.
Ce trebuie să facă șoferii asigurați la City Insurance. Se scumpesc prețurile la polițele RCA?
Șoferii români asigurați la City Insurance, care se confruntă cu evenimente rutiere neplăcute în aceste zile, nu mai pot solicita intervenția companiei amintite odată cu constatarea daunei, ci trebuie să apeleze la Fondul de Garantare, potrivit lui Valentin Ionescu, director în cadrul ASF. „Va face un dosar de daună, așa cum se făcea înainte, se procesează și își așteaptă rândul la plată”, a explicat oficialul ASF.
„Din acest moment, Autoritatea va face cererea de faliment către instanță. Până la pronunțarea instanței, Fondul de Garantare trebuie să preia dosarele, să le pregătească și la pronunțarea instanței, va urma să plătească aceste dosare de daună. Fondul de Garantare este pregătit să preia toate dosarele de daună și să despăgubească absolut orice client al acestei companii”, a declarat directorul Valentin Ionescu.
Întrebat dacă există riscul scumpirilor la prețurile polițelor RCA, în contextul de față, reprezentantul ASF nu a oferit un răspuns concret, însă a lăsat de înțeles că nu este exclus un astfel de scenariu. „Este o întreagă discuție în jurul acestor tarife. Această companie a avut probleme tocmai din cauza faptului că vindea la tarife nesustenabile, adică la tarife foarte mici. Având în vedere că nu avea lichidități, nu putea să-și plătească daunele. Ne punem această întrebare: erau corecte prețurile City? Da, pentru marea populație aceste prețuri erau atractive, dar tarifele nu acopereau daunele și cheltuielile interne ale companiei”, a punctat Valentin Ionescu pentru Digi24.
City Insurance a rămas fără autorizație de funcționare
ASF a formulat, vineri, cererea de faliment pentru compania City Insurance, care prezintă aproximativ 3 milioane de clienți pentru polițele RCA, din cauză că nu a putut prezenta dovada că deţine suficiente fonduri ca să asigure plata daunelor, aflându-se în incapacitate de plată.
Autoritatea a suspendat din drepturi conducerea şi acţionariatul şi a trecut firma sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Toți românii care dețin dosare de daună la City Insurance au dreptul să fie despăgubiţi de fondul de garantare a asiguraţilor.