În timp ce Polonia a semnat pentru 32 de avioane americane F-35, Germania și Franța abia reușesc să-și potrivească ceasurile pentru un avion european de nouă generație
Până în 2040, avioanele de luptă Rafale (Franța), Eurofighter (Germania) și F-18 Hornet (Spania) vor ceda locul aparatelor de a cincea generație a programului european SCAF.
Anul trecut, la Salonul Aeronautic de la Bourget (Franța), cel mai mare eveniment din lume dedicat industriei aeronautice și spațiale, patronul companiei franceze Dassault Aviation, Eric Trapier, nu și-a ascuns mândria atunci când a pozat în fața machetei (în mărime naturală) a viitorului avion de luptă european: SCAF (Système de Combat Aérien Futur, denumit și Next Generation Fighter, nume provizorii)
Dar, de la machetă la deplină operaționalitate drumul este lung. Un drum pe care deocamdată l-au acoperit Statele Unite, în ciuda duratei mari a programului F-35 și în ciuda a numeroase hibe ale acestui avion crucial (de fapt, este vorba de trei variante de F-35).
Una peste alta, din ce în ce mai multe țări se înghesuie să cumpere F-35 de la americani, în ciuda dependenței totale de producătorii și deciziile SUA (soft în special) pe care o generează
Recent, Polonia a semnat pentru o achiziție impresionantă de 32 de astfel de aparate, devenind prima țară din Europa de Est care va opera avioane de a cincea generație.
Patronul Dassault este și el un om grăbit, în cadrul programului SCAF. „Nu este nerăbdare, este ceva indispensabil”, a lansat Eric Trapier la Bourget, cu următorul planning în minte: un prim demonstrator în 2026, în timp ce produsul finit urmează să fie realizat în 2040.
Îndepărtat sau nu, pentru o Europă a apărării, un avion de generație 5 este crucial. Însă, ca acest plan să fie în grafic, trebuie ca partenerii germani, francezi și spanioli să cânte pe aceeași voce în cadrul acestui proiect pan-european.
Într-un material despre „regăsirea leadership-ului aeronautic francez, revista Taurillon arată că, inițial, Dassault trebuia să intre în „măritiș” cu britanicii de la BAE Systems, unul din giganții europeni ai industriei de apărare.
În 2010, Paris și Londra –grație tandemului Sarkozy-Cameron –au fost pe aceeași lungime de undă, primele bugete de dezvoltare a proiectului au fost deblocate iar viitorul SCAF a mobilizat experți de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii.
În 2014, Dassault Aviation, BAE Systems, Thales, Rolls-Royce și Safran, la care s-au alăturat italienii de la Leonardo, au lucrat împreună.
Până în 2016 însă, când au apărut primele dezacorduri și temeri. Cum au fost cele ale motoristului Sarfan (ex Snecma), care s-a temut să nu dispară, strivit de britanicii de la Rolls-Royce.
Cooperarea europeană s-a oprit iar francezii au trebuit să caute alți parteneri, apropiindu-se de Germania.
În iulie 2017, Angela Merkel și Emmanuel Macron au lansat programul SCAF, sub impulsul comun al francezilor de la Dassault Aviation și al germanilor de la Airbus Defence And Space, cu sediul la Munchen.
Prin urmare, planificarea strategică pentru următorii 25 de ani va avea loc la un nivel înalt, după viziunea acestor doi integratori sistemici, piloni ai proiectului.
Ulterior, s-au alăturat motoristul german MTU Aero Engines, omologul său francez Safran, grupul specialist în electronică Thales (Franța), omologii germani Rohde&Schwartz și Hensoldt, consorțiul european MBDA (rachete) și fabricantul german de armament Diehl.
În timp ce britanicii au ales să se alieze cu italienii de la Aeronautica Militare și cu suedezii de la Saab pentru a dezvolta avionul de vânătoare „stealth” Tempest.
Revenind în zilele noastre, totul mergea bine până în iunie 2019: Germania a scos un carnet de cec pentru a completa un prim buget de 65 de milioane de euro pentru următoarele 24 de luni, în condițiile în care numai cercetarea și dezvoltarea proiectului SCAF se vor ridica la 300 de milioane de euro.
Însă, între Paris și Berlin au apărut neînțelegeri cu privire la politica diplomatică privind exporturile de arme.
Primăvara trecută, livrarea de arme franceze către Arabia Saudită, pe fondul războiului din Yemen, nu a fost deloc văzută cu ochi buni la Berlin. Bundestag-ul – Parlamentul german – este foarte reticent la ideea exportului de arme care vor fi folosite în conflicte, în special în războiul din Yemen.
O poziție oarecum paradoxală, Germania fiind altminteri mult mai indulgentă cu proprii fabricanți de armament care exportă către Turcia (în special blindate), angajată în războiul împotriva kurzilor.
Or, o aeronavă comună, care cuprinde elemente franceze și germane, va trebui totuși să respecte în mod obligatoriu cele mai puternice constrângeri. În acest caz, cele venite de la Berlin. În septembrie 2019, patronul Dassault a cerut guvernelor francez și german să regleze aceste tensiuni diplomatice pentru a nu săpa „bunul mers al programului comun”.
De partea franceză, programul SCAF reunește astăzi vârfuri ale industriei apărării din Hexagon: Dassault Aviation, Safran, dar și Thales, pentru partea electronică.
Thales, condusă de Patrice Caine, și Safran, condusă de Philippe Peticoin, au în comun faptul de a avea statul francez în capital: 25,7% și respectiv 11%. Statul francez este prezent indirect și la Dassault, via participația Airbus (aproximativ 9%, în condițiile în care statul deține 11% din Airbus).
De notat că Dassault Aviation, care se află în mâinile familiei Dassault, deține și 24,3% din Thales.
Pentru Dassault, prioritatea este menținerea controlului asupra proiectului SCAF și de a continua cooperarea franco-germană.
O poziție de lider care nu a fost pe placul celor de la Thales. Între patronii de la Dassault și de la Thales există o relație veche, cele două companii colaborând de multă în numeroase proiecte, inclusiv în privința avionului Rafale.
În realitate, patronul Thales, Patrice Caine, s-a ulcerat din cauză că nu a fost integrat în proiectul SCAF încă de la început.
În plus, dacă Dassault consideră că fuselajul rămâne cheia de boltă a unui avion „invizibil”, Thales este de părere că electronica și inteligența artificială au deja prioritate asupra platformelor. Mai clar, Thales nu mai dorește eticheta de simplu „furnizor de echipamente” și se vede ca principal antreprenor pentru programele de armament majore.
Știindu-se faptul că, de la aplicații terestre, la cele navale, trecând prin aeronautică, Thales este prezent absolut peste tot, argumentul nu este deloc lipsit de sens. În plus sistemele actuale de arme sunt efectiv centrate pe comunicarea între sistemele de captatori și sistemele de arme, esența competențelor celor de la Thales în domeniul apărării.
„Cu toate acestea, celor de la Thales le lipsește experiența necesară pentru a derula programe mari”, notează Taurillon. Însă, „ambițiile devoratoare ale patronului Thales deranjează, și intern și extern”.
Revenind la viitorul avion de luptă european, Eric Trappier deține controlul. Și, prin el, aeronautica franceză în ansamblul ei. Dar Franța nu este singura beneficiară a programului SCAF: este în joc pe termen lung suveranitatea industrială a Europei în chestiuni de apărare.