FC Barcelona a câștigat cel de-la patrulea trofeu din 2015, după 5-4 cu FC Sevilla
Stadionul „Boris Paiciadze” din Tbilisi a fost, marți seară, scena unui meci epocal. FC Barcelona și FC Sevilla, echipe care la finalul sezonului trecut câștigau Liga Campionilor, respectiv Liga Europa, și-au disputat supremația continentală, în Supercupa Europei.
A fost delir și în prelungiri
Din ciocnirea celor două reprezentante ale Spaniei a rezultat un joc de poveste. Catalanii s-au impus cu 5-4, după ce la finalul timpului regulamentar se înregistrase egalitate: 4-4. Pentru Barcelona marcaseră Messi (7 și 16), Rafinha (44), Suarez (52), iar andaluzii punctaseră prin Banega (3), Reyes (57), Gameiro (72 - penalty) şi Konoplianka (81).
În fața unui public stors de emoțiile trăite timp de 90 de minute, cele două combatante au căutat să lovească decisiv, pentru a evita loviturile de departajare. Cei care șiau atins scopul au fost catalanii, datorită lui Pedro (115). Nebunia ar fi putut continua, dacă Rami n-ar fi ratat ținta, la ultima fază. Astfel, Barcelona a pus mâna pe cel de-al patrulea trofeu al sezonului, după ce s-a impus în Primera Division, Liga Campionilor și Cupa Spaniei.
Au egalat-o pe AC Milan
Oamenii lui Luis Enrique mai sunt în joc pentru a triumfa în Supercupa Spaniei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
Dacă vor reuși un procentaj de 100% al trofeelor, barcelonezii își vor egala peformanța din 2009. De asemenea, la Tbilisi, „extratereștrii” au egalat- o pe AC Milan la numărul de Supercupe ale Europei. Ambele mari cluburi au bifat cinci astfel de trofee.
Amenințat cu demiterea, la începutul sezonului trecut, antrenorul Luis Enrique este omul momentului în fotbalul european. „E dificil să câștigi titluri și meciuri. Echipa a meritat și suntem foarte mulțumiți de această victorie”, a spus Enrique. „Am luptat, ne-am bătut cu ei, dar nu am fost recompensați pentru efortul nostru. Păcat”, a afirmat și Unai Emery, tehnicianul Sevillei.