Exploziv! Cum a scăpat o femeie de Monstrul din Caracal

Exploziv! Cum a scăpat o femeie de Monstrul din Caracal

O femeie a făcut o mărturisire șocantă despre monstrul din Caracal. Gheorghe Dincă ar fi încercat să o răpească, dar a reușit să scape.

Tânăra își amintește cum bărbatul a încercat să o convingă să urce în mașina lui, iar în momentul în care a refuzat, acesta a devenit violent. Ba mai mult, femeia își amintește cu groază faptul că Dincă avea un grilaj metalic în partea din spate a mașinii.

„Veneam de la Slatina, de la Registrul Comerţului, și mă îndreptam către localitatea de domiciliu, când în staţia de la Piaţa din Slatina am fost acostată de domnul Dincă pentru a mă duce în localitatea mea de domiciliu. Atunci eu i-am spus atunci că localitatea mea de domiciliu este pe alt traseu, dânsul venind spre Caracal, având chiar două persoane care mergeau cu dânsul spre Caracal, a spus că nu poate să meargă să ducă o singură persoană atâţia kilometri, având două persoane care erau în drumul dânsului.

Şi dânsul a început să mă acosteze pe trecerea de pietoni, că de ce nu merg că mă duce, de ce să mai stau în soare. În locul în care m-am oprit pentru a aştepta microbuzul să merg acasă mai era o persoană cu doi copii şi chiar mi-a spus că să nu mă urc, că e de la dânsa de acolo şi că e un nenorocit, „să nu vă urcaţi doamna mea în maşină că este un nenorocit şi nici eu nu mă duc cu el”.

Dacă în momentele alea cei de la muncă mă sunau să merg să ajung mai repede, atunci sigur mă urcam în maşină, cu gândul că e un om cu părul alb şi nu mi se poate întâmpla nimic, nici nu, niciodată, şi am mers cu foarte multe maşini de ocazie, nu m-am gândit niciodată că se poate întâmpla ceva. Dânsul a stat cred că mai bine de cinci, șase minute și tot îmi zicea: dar de ce nu mergi, doamnă, dar de ce?

Hai, doamnă nu mai sta, ce dracu stai aicea în soarele ăsta. Hai să mergem, pentru 5 lei până unde mergi dumneata! Că o ia pe altă localitate şi ajung la Caracal şi tot am avut putere şi cred că şi Dumnezeu m-a ținut să nu mă urc în mașină. Când a luat maşina cu cele două persoane şi a trecut pe lângă noi a claxonat şi mi-a arătat mie și persoanei cu cei doi copii un semn aşa obscen. Chiar atunci mă credeţi că mi-a trecut un fior aşa şi m-am gândit mă, cu părul alb în cap şi la o vârstă ce însemna semnul ăla că nu m-am urcat în maşină?! Şi na.

Ştii şi mi-au rămas în imagine ochii ăia pătrunzători, avea nişte ochi aşa pătrunzători. L-am descris în familie ca şi ochi de lup, nu ştiu, aşa mi s-a părut. Avea o pereche de blugi negri foarte murdari, foarte, foarte murdari.

Deci după ce am văzut fiind în vacantă şi am văzut ce a apărut, am auzit în vacanţă, că cineva, dar nu m-am gândit la el când am deschis pagina de Facebook şi am văzut imaginea, am înlemnit, vă spun sincer am crezut că fac infarct când am văzut cine a putut să facă crimele şi gândindu-mă că acum două luni, era prin luna mai, puteam să fiu și eu tot aici. Insistenţele lui mă fac să cred că el m-a văzut că eram o persoană derutată şi să ajung mai repede şi a insistat atât, nu pentru cei 5 lei, nu pentru cei 5 lei.

Iar maşina din spate ce am observat, că aici în spate avea un grilaj, exact cum e o plasă de sârmă aici în spate, deci perfect venea.

Da, da. Mi se pare. Am tot mărit imaginile că aş fi vrut să văd dacă e grilajul acela din spate. Pentru că atunci când a trecut şi a încetinit şi ne-a claxonat şi a arătat semnul obscen chiar am putut să văd ceva în interiorul mașinii. Şi din ce am văzut erau două persoane, mamă și fiică sau o femeie mai în vârstă și o fată mai tânără.

În momentul în care am auzit ce s-a întâmplat nu m-am gândit decât la cazul meu cu cele două fete. Deci puteam să fiu după Luiza, sau între Luiza şi Alexandra. Deci nu, nu văd motivul insitențelor lui. Că mai sunt persone care fac ocazia și te întrebau, mergeţi în cutare loc, mai am doi, mergeţi cu mine, şi spuneai nu, nu erau insistenţi. A stat 5-6 minute lângă mine tot să îmi zică să merg”.

Ne puteți urmări și pe Google News