Într-o vizită inopinată la Bruxelles, Mike Pompeo, Secretarul American de Stat, s-a întâlnit cu omologii săi din UE, Marea Britanie, Franța și Germania, reuniune despre care surse diplomatice susțin că ar fi vizat schimburi de informații, mai exact un briefing despre evoluțiile în cazul Iranului. Pentru că avertismentele și mesajele converg spre o posibilă și probabilă formă de debut a ostilităților. Vizita inopinată și intempestivă a lui Pompeo la Bruxelles, acolo unde a avut întâlnirea cu lideri europeni selectați – în timp ce ceilalți miniștri de Externe ai statelor membre așteptau începutul reuniunii – a precedat vizita de marți de la Soci și întâlnirea cu Vladimir Putin, proaspătul tată de gemeni, în încercarea de coagulare a sprijinului privind situația din Golf. Dar și Departamentul de Stat neagă solicitarea de sprijin de la aliații europeni, în timp ce sursele europene arată că cei prezenți au marcat susținerea în continuare pentru JCPOA, acordul nuclear iranian, pe motiv că Teheranul nu a încălcat prevederile nucleare.

Europenii au încercat să identifice canale de evitare a sancțiunilor americane pentru exporturile de petrol iraniene, dar nu le-au identificat. Pe de altă parte, Rusia a avertizat împotriva perspectivelor unei posibile intervenții militare americane în Iran, așa cum o făcuseră anterior pentru o operațiune similară în Venezuela. Nu întâmplător, oficiali și analiști israelieni atrag atenția asupra perspectivei de a deveni ținte ca urmare a posibilei confruntări americano-iraniană.

Războiul pare mai aproape ca niciodată și toate semnalele sunt dirijate în această direcție. Se vorbește despre mobilizarea a peste 120.000 de militari, avioane, portavioane, amplificarea prezenței de rachete Patriot în regiunea Orientului Mijlociu și despre un efort major de aducere de capabilități în regiune, calificat de către partea iraniană drept război psihologic, dar care pare mult mai mult de atâta. Practic părțile s-au așezat în dispozitiv de război dechis, iar modul de acțiune într-o aemenea confruntare e greu de estimat. Deje Secretarul interimar al Apărării Shanahan a prezentat Departamentului pentru Securitate Națională al Președinției Americane opțiunile și planurile sale legate de Iran.

 Trebuie să amintim aici că, la începutul mandatului Trump, Joint Chiefs of Staff, reuniunea șefilor statelor majore ale SUA, au elaborat și pregătit dosarele celor mai importante amenințări la adresa Washingtonului pentru noul președinte ales Trump. Aici e numărau doarele Rusiei, Chinei, Iranului, Coreii de Nord și terorismului global. Dintre toate, Șeful Pentagonului de la acea vreme, James Mattis, remarca faptul că nu există opțiune militară câștigătoare în cazul Iranului și că politicienii americani trebuie să țină cont de această evaluare.

Iranul nu e nici Irak, nici Siria, zonele muntoase pot aigura ascunzișuri utile și capabilitățile militare iraniene, incluiv cele balistice, sunt de un aemenea grad de sofisticare și nivel de dezvoltare încât o perspectivă a confruntărilor este una cu pierderi majore pentru SUA. Firește, atunci când vorbim despre apărarea partenerilor din Golf sau despre libertatea transportului prin strâmtori, acolo unde trece peste 40% din comerțul cu petrol global, despre explozii și sabotaje ale petrolierelor, nu mai există drum de întoar cere pentru trupele americane.

La ora la care scriu acest editorial, nu e cunoscut încă rezultatul întâlnirii lui Mike Pompeo cu Lavrov și Putin. Aceasta încă nu s-a consumat. Dar premizele sunt cele relevate anterior: Rusia se opune oricărei intervenții în orice stat, cu atât mai mult cele în care are interese – Siria, Iran, Venezuela. Capacitatea de intervenție americană e foarte mare, dar și perpectiva pierderilor sau angajării într-un terț conflict nu e una avantajoasă Statelor Unite și adminitrației Trump, cea care a abordat mai degrabă retragerea din aceste operațiuni și limitarea intervenției externe decât implicarea în noi aventuri militare la distanță trategică.

Solicitarea europenilor ca și a rușilor a fost să vadă cum anticipează SUA rezultatul și soluționarea crizei înaintea lansării unei operațiuni detructive. Și nervozitatea, ca și nemulțumirea se menține față de modul în care gestionează SUA această perspectivă. Implicarea într-un conflict și antrenarea și a europenilor în aceste acțiuni sunt greu acceptabile la nivelul UE, inclusiv de către britanici, chiar dacă perspectiva dobândirii de arme nucleare în Orientul Mijlociu e la fel de inacceptabilă. Mai ales că Arabia Saudită a solicitat ca, dacă Iranul ajunge la arma nucleară, deținând déjà vectorul de transmitere la țintă, să o aibă și Ryad-ul la dispoziție, fie din sursă pakistaneză – nu întâmplător au crescut interacțiunile pe această direcție – fie din sursă occidentală. O escaladare fără precedent pe cea mai periculoasă curbă pe care s-a angajat omenirea după încheierea Războiului Rece.

 

Te-ar putea interesa și: