Un depozit de muniții a explodat în nordul Crimeii. Șeful administrativ al Crimeii (anexată de ruși în 2014), Serghei Aksyonov, a confirmat incidentul, dar nu a specificat dacă sunt victime.
Un depozit de muniții a explodat în nordul Crimeei. Anterior, RIA Novosti a raportat un incendiu la o stație de transformare din apropierea orașului Djankoi din Crimeea. Șeful administrativ al Crimeii, Serghei Aksyonov, a confirmat exploziile de marți dimineața și a anunțat că va ține populația la curent cu informații. „Am plecat în satul Mayskoye, districtul Djankoi. Circumstanțele incidentului sunt investigate. Vă voi informa pe măsură ce informațiile devin disponibile”, a spus Aksenov pe canalul său Telegram.
Autoritățile au mai precizat că mai multe case, un depozit de cereale și o conductă de gaze au fost avariate în și regiunea Dnepropetrovsk.
Explozii masive în Crimeea
În urmă cu câteva zile, trei martori locali au declarat că au avut loc mai multe explozii puternice și că au văzut fum negru ridicându-se din direcția unei baze aeriene militare rusești de la Novofedorivka, în vestul Crimeii.
Principala cauză a exploziilor de la aerodromul militar ar fi încălcarea cerințelor de siguranță la incendiu, a declarat o sursă din cadrul ministerului rus al apărării. Cinci persoane au fost rănite în urma exploziilor de la aerodromul militar, printre care și un copil, a declarat reporterilor șeful Ministerului Sănătății din Crimeea, Konstantin Skorupskyy. O victimă a murit la scurt timp.
Viktoria Kazmirova, șef adjunct al administrației districtului Saki, a confirmat că au avut loc explozii. „Aerodromul nostru explodează. Explozii la aerodrom. Aici toate ferestrele au fost sparte”, a spus Kazmirova.
Mai multe explozii au avut loc în apropiere de satul Novofedorovka din Crimeea, a declarat marți un consilier al primarului din Crimeea, Oleg Kryuchkov, pe canalul său Telegram.
Cel puțin 12 explozii de intensitate variabilă au fost auzite în decurs de un minut, au declarat doi martori. Cu toate astea, autoritățile din Ucraina au precizat că nu renunță la această regiune, chiar dacă rușii au intensificat atacurile.