Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite vedete ale Pro TV a trecut prin momente dificile în timpul Revoluției din Decembrie 1989. Prins în mijlocul haosului din acele zile, el a trăit o experiență dureroasă și sângeroasă, pe care, deși au trecut mai bine de treizeci de ani, nu reușește să o uite. De altfel, i-ar fi și foarte greu, având în vedere consecințele pe care le-a suferit.
Pavel Bartoș este unul dintre cei mai îndrăgiți protagoniști din echipa de vedete a Pro TV. Bonom, în permanență binedispus, știe să se facă plăcut de fiecare dată, iar prestațiile sale sunt foarte apreciate de telespectatori. În plus are și un stil haios de a povesti, chiar și atunci când vorbește despre experiențe nu foarte plăcute din viața sa. Așa cum este și momentul prin care a trecut la Revoluția din 1989, după ce Nicolae Ceaușescu a fost arestat, când pe străzile din București se trăgea din greu.
În decembrie 1989, Pavel Bartoș nu se afla la București, pe străzile unde armata se lupta cu teroriștii. Dar a avut experiențele sale sângeroase și dureroase, pe care nu le-a uitat nici acum. El a povestit cum a fost prins în mijlocul evenimentelor din timpul acelor zile de haos, la Miercurea Ciuc. A rememorat momentele în care a fost rănit și, mai departe, a evocat urmările extrem de dureroase care au urmat la scurtă vreme.
„Eu mă duceam la film, aveam bilet de la ora 2, atunci găseai bilete și era mai ieftin. Și e un platou mare la Miercurea Ciuc și noi auziserăm deja dinainte de seara trecută, ascultam Europa Liberă sub plapumă. Era un sentiment așa ca se întâmpla ceva. Blocul nostru era mai deosebit. Am primit apartamentul ăla pentru că mama era erou al muncii socialiste, de asta am primit apartament. Blocul era plin de armată și miliție și am văzut agitație, dar nu înțelegeam”, a povestit Pavel Bartoș.
Prins în haosul Revoluției din 1989
Îndrăgitul actor a povestit cum a dat piept cu haosul Revoluției, chiar dacă era într-un oraș mai mic, din centrul țării, precum Miercurea Ciuc.
„Mă duceam spre cinema, m-am dus mai devreme, era 11-12. Am văzut un Trabant pe platou, acolo unde era miliție tot timpul. A venit cu steagul tricolor, spunea: nu mai e, nu mai e! Ziceau că Ceaușescu nu mai e. Ieșeau oamenii din blocuri. Au intrat acolo la Prefectură, au spart geamurile. Au început să arunce cu tot felul de lucruri spre geam. Au aruncat cu cartea aia mare despre Ceaușescu și familia lui”, a mai povestit actorul Pro TV.
Pavel Bartoș a rămas uimit de calitatea cărții omagiu dedicată lui Ceaușescu pe care, acum, după 30 de ani o descrie drept un „Letopisețul de argint al Țării Românești”. S-a aplecat asupra volumului și a început să-l răsfoiască, uimit de culori, tipăritură etc. Atras de volum, nu a mai fost atent la ce se întâmplă în jurul lui, iar atunci s-a întâmplat. A fost lovit în plin, iar sângele i-a țâșnit din rana proaspătă.
„Am deschis cartea aia și am zis s-o iau ca să văd și eu mai bine și când m-am ridicat, mi-a dat unul un steag în gură. M-am ridicat în momentul nepotrivit. Mi-a țâșnit sângele, am verificat dacă mai am toți dinții”, a mai spus Pavel Bartoș.
Momentele dureroase abia urmau
Și nu s-a terminat atunci, în stradă, în plină Revoluție. Ce a fost mai rău a urmat abia după aceea, când a ajuns acasă, în blocul împânzit de militari și milițieni.
„De sperietură, în loc să mă duc la spital, mi-a dat cineva o batistă și m-am dus acasă. Mi-a dat mama o bătută. Cred că de frică. Înainte, părinții te băteau de frică. Noi, părinții, ne facem în permanență griji pentru copii, ne dorim să nu pățească ceva”, și-a încheiat Pavel Bartoș povestea care îl mai bântuie și acum, după atâta vreme, când a ajuns la maturitate, în podcastul lui Mihai Bobonete.
Iar replica admirativă a venit de la partenerul său de dialog care s-a mirat că nu a fost recompensat după ce a trecut prin astfel de momente dificile.
„Băi, deci tu ai fost chiar revoluționar, meritai să fii premiat”, a replicat Mihai Bobonete, plin de admirație.